Ultimele proiecții din cadrul celei de-a treia ediții SUNSCREEN

114
< 1 min citire
Ultimele proiecții din cadrul celei de-a treia ediții SUNSCREEN - x-ultimele-proiectii-1725017301.jpg
În acest week-end vor avea loc ultimele proiecții din cadrul celei de-a treia ediții a SUNSCREEN Film & Arts Festival, un eveniment organizat de Transilvania Film şi Hai-Hui Entertainment, co-produs de Teatrul de Stat Constanța, în parteneriat cu Primăria Constanța  și Centrul Cultural Teodor Burada.
Sâmbătă, 31 august, programul include două filme străine. În Piața Ovidiu se vede „Foștii soți” (Ex-Husbands, r. Noah Pritzker, SUA), o comedie despre bărbații aflați în criza vârstei de mijloc, iar pe Plaja Reyna se vede „Așteptându-l pe Dali” (Waiting for Dali, r. David Pujol, Spania), o poveste care îmbină arta și bucătăria.
În ultima zi de festival, duminică, 1 septembrie, constănțenii și turiștii sunt așteptați în Piața Ovidiu ca să urmărească „Dogman” (r. Luc Besson, Franța), un thriller impresionant despre răzbunare, loialitate și căței, iar pe plaja Reyna va fi proiectat „Băieții buni ajung în Rai” (r. Radu Potcoavă), un film românesc înduioșător, filmat la malul mării, cu Bogdan Dumitrache și Șerban Pavlu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0525 secunde