Un deceniu de la botezul școlii din Valu Traian

308
1
Un deceniu de la botezul școlii din Valu Traian - undeceniude-1398608310.jpg

Articole de la același autor

Elevii, cadrele didactice și părinții Școlii Gimnaziale "Viceamiral Ioan Murgescu" din Valu lui Traian au trăit clipe de bucurie, prilejuite de aniversarea unui deceniu de când instituția poartă cu mândrie acest nume, în amintirea celui care a fost comandant al Marinei Militare între anii 1874-1877 și  1878-1879.


Cu această ocazie, au fost invitați profesori din mai multe școli din județ,  reprezentanți ai autorității locale, însă alături le-au fost, ca de fiecare dată în ultimii 10 ani, reprezentanți ai unității militare 02159 Constanța, aparținând Forțelor Navale Române.


După mesajul directorului școlii, prof. Elena Preda, elevii din ciclul primar au participat la diferite ateliere de lucru interdisciplinare, care s-au desfășurat sub titulatura "Școala mea în zi de sărbătoare".


De asemenea, participanții au urmărit spectacolul care a cuprins momente de dans artistic și dans sportiv, recitare, cântece, dansuri populare dobrogene și scenete vesele, prezentate de cei mai talentați elevi ai școlii. 


La clasele gimnaziale, programul activităților a fost alcătuit din concursuri pe diverse teme, dezbateri, mese rotunde, șah, realizare de postere, expoziție de  pictură "Școala noastră dragă", concurs de creație literară la care au participat și părinții, competiții sportive. 


La final elevii au fost  răsplătiți cu diplome de participare.


Comentează știrea

tui xach hermes birkin fake
10 mai 2014
tui xach hermes birkin fake

hermes scarf flora and fauna of texas Stiri Cultură-Educație : Un deceniu de la botezul școlii din Valu Traian | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online tui xach hermes birkin fake http://www.pairivercorner.com/brand.html

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5563 secunde