Un fenomen extrem, care ia amploare

Drama elevilor traumatizați de propriii părinți

780
Drama elevilor traumatizați de propriii părinți - drama1-1396281951.jpg

Articole de la același autor

Într-un cotidian acaparat de bani, afaceri și cum se fac unele din altele, unii părinți au ajuns să-și iubească propriii copii într-un ritm la fel de alert, pasând responsabilități altădată onorante în grija cadrelor didactice, a meditatorilor, a oricăror altor persoane, fără a face rabat, însă, de la orgoliul de a avea cei mai buni inteligenți și excelenți urmași.
Din păcate, copiii resimt atmosfera din familie și reacționează imprevizibil.


"Când i se cere mai mult decât poate, copilul clachează"
Întrebată de ce ajung unii copii, cum a fost recentul caz al elevei de la Școala nr. 7 "Remus Opreanu", să nu se mai ducă acasă din cauza notelor mici obținute, psiholog Laura Secu, de la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța, ne declara: "Din ce am văzut eu până acum în școli, sunt părinți care pun presiune foarte mare pe propriii copii, iar insuccesul școlar apare tocmai și din acest motiv. Probabil există o teamă, concretizată prin fuga de acasă, deoarece primește o pedeapsă. Există niște constrân-geri foarte mari de la părinți sau un potențial agresiv al copilului. Totuși, mă întreb dacă nu au existat semnale de alarmă de la cei din jur. Pentru că un astfel de copil este observat. Fie este retras, fie plânge când ia note mici, dar atrage atenția că are o problemă și adulții din jurul copilului ar trebui să-l vadă. Pe de altă parte, ar putea fi un copil ignorat sau cu constrângeri foarte mari în mediul familial. Teama de părinți există dintotdeauna, iar unii sunt foarte, foarte duri. Părinții tre-buie să fie conștienți că au o responsabilitate foarte mare față de copiii lor și modul de a se comporta conduce la succesul copilului. Dacă i se cere mai mult decât poate să ducă, acel copil va claca la un moment dat. Mai e posibil ca părinții să nu ia decizii la unison, unul dintre ei fiind prea autoritar, iar celălalt lăsând copilul mai ușor. Adulții responsabili de viața propriilor copii ar trebui să deschidă ochii bine", a mai adăugat psiholog Secu.


"Moda meditațiilor i-a «securizat» pe părinți"
De aceeași părere este și psiholog Marieta Căescu: "A impune standarde mult prea înalte față de capacitatea intelectuală a copilului sau de ritmul lui de dezvoltare duce bineînțeles la probleme comportamentale în mediul școlar". Astfel, asistăm la mai multe genuri de reacții: copii care suferă enorm, chiar plâng, din cauza notelor mai mici decât așteptările părinților sau copii care adoptă un comportament duplicitar și vânează note, dar nu se pregătesc conștiincios, dar și o altă categorie a celor care ascund notele de teama de a nu fi pedepsiți, adevărul fiind descoperit uneori prea târziu. 
"E adevărat că moda meditațiilor i-a securizat pe părinții care din lipsă de timp se consideră ieșiți din cauză. Dar nu întotdeauna aceasta este cheia, ci mobilizarea individuală a copilului", afirmă același interlocutor. 


"Sunt părinți pentru care nota 8 este mică"
Daniela Ghițoiu, psiholog școlar, Școala Gimnazială Nr. 18 "Jean Bart" Constanța, ne declara că a întâlnit tot mai des cazuri de elevi cu un nivel de stres ridicat din cauza așteptărilor părinților. 
"Mulți părinți condiționează achiziționarea de bunuri cu un anumit nivel al notelor copiilor lor sau dau pedepse pentru note mici; sunt părinți pentru care nota 8 este mică. Cred că părinții și elevii din totdeauna au avut așteptări de note, dar am observat, în practica mea de psiholog școlar, că acest fenomen ia amploare. Cauza? Cu siguranță sunt o multitudine de cauze, dar cea mai des întâlnită este aceea că elevii noștri nu mai au responsabilități altele decât școala: «Singura responsabilitate a fiului meu este să învețe». Ori aceasta este total greșit. Este important să-i învățăm pe copiii noștri că avem multe responsabilități, una dintre ele fiind educația noastră. Dar să nu reducem procesul educativ la note. Să ai note mari înseamnă ceva. Dar să reușești în viață este cu totul altceva. La ce duce acest stres? Până la refuzul de a merge la școală; îmbolnăviri subite în zilele în care elevii au teste anunțate și o stare de neliniște cu privire la școală. Nu vreau să credem că notele nu au rolul lor și că trebuie să le ignorăm, dar invit părinții să mediteze asupra celor mai bune valori în educație pentru propriii copii. Oare formarea abi-litaților, a atitudinilor și a comportamentelor nu trebuie prioritizate? Nu cumva nota trebuie să fie o consecință a învățării nu un scop al acesteia? Iată câteva întrebări la care vă invit să reflectați și dacă aveți nevoie de sprijinul unui specialist, școlile din Constanța au psihologi deschiși să vă ajute", a conchis sugestiv psiholog Daniela Ghițoiu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3189 secunde