Un weekend cu adevărat ofertant pentru constănțenii dornici să petreacă timp liber de calitate

458
Un weekend cu adevărat ofertant pentru constănțenii dornici să petreacă timp liber de calitate - fondspectacole-1668795631.jpg

Articole de la același autor

În cea de-a treia săptămână a Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului de la Constanța, sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 18:30, publicul meloman este invitat în sala Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” pentru a se bucura de opera într-un act „Cavalleria Rusticana”, de P. Mascagni. Soliști: Madeleine Pascu (București), Doru Iftene, Lucia Mihalache, Cristian Caragea, Anca Dorneanu. În a doua parte a serii, va fi prezentată opera „Paiațe”, de R. Leoncavallo, având ca soliști pe Teodora Spiess-Gheorghiu (Elveția), Daniel Magdal (București), Ioan Ardelean, Marius Eftimie, Mădălin Băldău.

Duminică, 20 noiembrie, de la ora 18:30, opera „Bal Mascat”, de G. Verdi, îi va avea ca soliști pe Răzvan Săraru, Balla Șandor (Cluj), Akiko Hayakawa (Japonia), Lucia Mihalache, Silvia Simionescu, Orest Pâslariu (București), Leonard Bernad (București), Cristian Caragea, Mădălin Băldău.

Pe lângă spectacolele ce au loc în cadrul Festivalului, baletul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” va prezenta spectacolul „Don Quijote” în deplasare, în cadrul Festivalului de Operă, Operetă și Balet - ediția a XIX-a organizat de Opera Brașov.

Dublă reprezentație cu spectacolul „Jocuri în curtea din spate”

La Sala Studio a Teatrului de Stat, sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 17, dar și de la ora 20, se joacă piesa „Jocuri în curtea din spate”, un spectacol despre cruzime, o radiografie a psihicului adolescentin, o poveste despre patru băieți și o fată care trăiesc ultima lor zi de libertate, de copilărie, de nevinovăție. Ultima zi fără consecințe! Edna Mazya nu doar că reface procesul unui eveniment extrem de violent din viața unor tineri, dar analizează și mecanismele psihologice care au permis producerea lui.

Piesa s-a bucurat de un succes enorm atât în Israel, cât și în alte țări în care a fost montată, mai ales pentru că transpune o poveste adevărată, a procesului agresorilor în cazul unui viol asupra unei adolescente de 14 ani, întâmplat într-o comunitate rurală din nordul țării. Cazul i-a șocat pe israelieni, iar achitarea inițială a făptașilor a declanșat proteste masive în toată țara. Publicitatea din jurul procesului a determinat mai multe femei să capete curaj și să raporteze diverse forme de agresiune ținute sub tăcere.

Protagoniști: Cristiana Luca, Andrei Bibire, Theodor Șoptelea, Cătălin Bucur, Ștefan Mihai. Preț bilet: 44 de lei.

Duminică, 20 noiembrie, de la ora 19, piesa „Doi tineri din Verona”, un titlu mai puțin cunoscut al lui William Shakespeare, va aduce în fața publicului o poveste despre puterea iubirii și limitele ei, care începe în Verona și se termină în Țara Soarelui Răsare.

În distribuție: Florin Aioane, Andrei Bibire, Ecaterina Lupu, Cristiana Luca, Liviu Manolache, Maria Lupu, Cătălina Mihai, Lucian Iftime, Andrei Cantaragiu, Florina Stănculeț, Vlad Lință, Theodor Șoptelea, Ștefan Mihai, Alexandru Medveghi, Alina Manțu, Grațian Prisăcariu și Arina Cojocaru. Preț bilet: 44 de lei.

Soții Duban, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor

În acest weekend, și Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța poate constitui o destinație de timp liber de calitate, fiind programate două spectacole: „Iubito, îți rămân dator” și „Bărbații la 40. Femeile la 43”.

Cea mai amuzantă comedie despre supraviețuirea în cuplu va fi prezentată sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 19, Andrei și Grațiela Duban fiind protagoniștii piesei „Iubito, îți rămân dator”, de Helen Salfas. Preț bilet: 120 și 150 lei.

Tot despre criza din cupluri este vorba și în spectacolul programat duminică, 20 noiembrie - „Bărbații la 40. Femeile la 43”, în regia lui Octavian Strunilă, care face parte și din distribuția completată de Leonid Doni și Andreea Mateiu. Preț bilet: 90 și 100 lei.

Reamintim că, începând cu data de 1 ianuarie 2023, Casa de Cultură a Sindicatelor Constanta nu va mai vinde bilete la spectacole. Ele se vor găsi exclusiv pe site-urile specializate de vânzare a biletelor.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3793 secunde