Teatru pentru toate gusturile, în acest weekend. Ce piese puteţi viziona

217
Teatru pentru toate gusturile, în acest weekend. Ce piese puteţi viziona - fondspectacole2-1668191351.jpg

Articole de la același autor

Vreți să mergeți la teatru? În acest weekend, Teatrul de Stat Constanța (TSC) a programat două reprezentații ale unui spectacol foarte nou, care a avut premiera în luna aprilie a acestui an, „Îndoiala”, de John Patrick Shanley, în regia laureatei premiului UNITER, Diana Mititelu. Cele două reprezentații sunt programate la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanța, din strada Ion Lahovari nr. 2 A, sâmbătă, 12 noiembrie și duminică, 13 noiembrie, de la ora 19.00.

Piesa lui John Patrick Shanley a fost laureată în 2005 cu premiul „Pulitzer” și cu premiul „Tony” și a fost ecranizată, în 2008, în regia autorului, cu o distribuție de excepție: Meryl Streep, Philip Seymour Hoffman, Amy Adams și Viola Davis, primind mai multe nominalizări pentru premiile „Oscar”.

Acţiunea începe cu părintele Flynn și sora Aloysius, directoarea școlii parohiale ce funcționează pe lângă biserica „St. Nicholas”, dintr-un cartier al New York-ului. Aceștia intră în conflict atunci când sora James observă și raportează anumite indicii ale unui presupus abuz sexual al preotului asupra unui elev de culoare. Îndoiala nu este în niciun punct înlocuită de certitudine, ceea ce face ca spectacolul, ca și piesa, să fie un pasionant studiu de caz asupra îndoielii. Reamintim că montarea de la Constanța a piesei a avut numai critici favorabile, care vorbesc despre opțiunea regizorală, asumată, de a menține spectatorul într-o stare de îndoială, în ciuda faptului că „este conștient de adevărul care îi este arătat concret, dar este abordată foarte atent și reușește să se susțină până la final”. Din distribuție fac parte: Dana Dumitrescu, Iulian Enache, Cristiana Luca și Laura Iordan. Decorul a fost conceput de Andreea Săndulescu, costumele, de Ioana Ungureanu, iar ilustrația muzicală, de Adrian Piciorea.

Cei care optează pentru Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” pot viziona duminică, 13 noiembrie, începând cu ora 18:30, un poem vocal-coregrafic intitulat „L’heure d’or de Paris”. Acesta este prezentat în cadrul celei de-a 48-a ediţii a Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului. Coregrafia, regia şi scenografia sunt semnate de Horaţiu Cherecheş, orchestraţia îi aparţine lui Lucian Vlădescu, iar asistent de coregrafie este Monica Cherecheş. Soliștii care vă vor încânta sunt Alina Mavrodin-Vasiliu, Daniela Vlădescu, Marius Eftimie. Alături de ei, vor urca pe scenă balerinii Adrian Mihaiu, Cătălina Iliescu, Bogdan Bîrsănescu, Luna Muramatsu, Carlos Alvorado, Oana Dincă, Alexandros Karampatsakis, Yuria Soeta, Mihai Pâslaru, Andreea Gabor.

O altă piesă de excepţie se va juca duminică, 13 noiembrie, de la ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Constanţa. Aici vă veţi întâlni cu „Niște oameni inteligenți”. Regia poartă amprenta regizorului Laurențiu Rusescu, iar din distribuţie fac parte Ada Galeș, Nicoleta Lefter, Ilona Brezoianu, Paul Ipate, Leonid Doni, Alex Conovaru, Ilona Brezoianu. Spectacolul aduce în prim plan trei cupluri, David și Chloe, Thomas și Gina, Alexandre și Marina, pe care le leagă o prietenie de 15 ani și care sunt față în față cu un divorț ce le pune maxim la încercare legătura dintre ei și va da măsura caracterului fiecăruia, dar și a prieteniei lor, în general. „Niște oameni inteligenți” este, totodată, şi o comedie feministă, care va mulțumi pe deplin doamnele din public. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3901 secunde