Seară camerală de excepţie, la Teatrul "Oleg Danovski"

194
1

Articole de la același autor

Ediţia cu numărul 48 a Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului continuă, şi în această săptămână, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”. Miercuri, 9 noiembrie, începând cu ora 18.30, publicul tomitan este invitat la o seară camerală, în interpretarea soliștilor Ioana Crudu (vioară) şi Simion Crudu (violă). În program vor fi prezentate: Duo Concertant pentru vioară și violă, op.25, nr.2 (A.B. Bruni), Capriccio „Homage a Paganini” pentru violă solo (H. Vieuxtemps), Duet pentru vioară și violă, op.13 (L. Spohr), Passacaglia pentru vioară și violă (G.F. Handel/J. Halvorsen).

Ioana Crudu s-a născut în anul 1984 şi de-a lungul timpului a susţinut o serie de recitaluri şi concerte în ţară, dar şi în străinătate (Italia, Germania, Spania, Grecia, Japonia, China). În calitate de solist a cântat alături de Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, a participat la înregistrarea coloanei sonore a filmului „Youth without Youth” în regia lui Francis Ford Coppola şi nu numai. În paralel cu activitatea artistică, ea a susţinut şi activitate pedagogică, în perioada 2013-2014, la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanţa, la catedra de vioară, iar din 2013 face parte din orchestra Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”. Simion Crudu s-a născut în anul 1983 şi este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, secţia violă, la clasa prof. univ. Valeriu Pitulac, acestea fiind urmate de studiile de masterat la aceeaşi clasă. În ultimii ani, a obţinut premii la diferite concursuri naţionale şi internaţionale, cât şi la olimpiade naţionale, obţinând totodată şi diplome de merit şi de excelenţă acordate de Ministerul Educaţiei. El s-a perfecţionat în domeniul muzicii camerale participând la cursuri de măiestrie, cu membrii cvartetului „Belcea”, ai cvartetului „Voces” şi cei ai grupului „SoNoRo”. În perioada anilor 2003-2009 a făcut parte din cvartetul „Imperiosso”, alături de care a susţinut numeroase recitaluri în ţară. În plus, cu acelaşi cvartet a cântat alături de soprana Sarah Brightman, în anul 2007. Între anii 2013-2014 a dirijat orchestra Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanța, iar din 2014 face parte din orchestra TNOBD.



Comentează știrea

Micul Mazgalici
9 noiembrie 2022
Arta Adevarata !

Greieras De Admiral !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6934 secunde