Unora le place jazz-ul

Dintotdeauna, jazz-ul a fascinat prin creativitatea spontană, prin tehnica improvizației, generatoare mereu de noi idei muzicale - sau, altfel spus: noi variațiuni pe o temă dată. De aceea, niciodată interpreții de jazz nu cântă de două ori la fel aceeași piesă - de aici și senzația perpetuă de inedit pe care ei o lasă ascultătorilor.
Cu atât mai seducătoare apare noțiunea de virtuozitate, instrumentală ori vocală, atunci când este raportată la jazz. Dacă, de pildă, un interpret de muzică clasică, să spunem un pianist concertist, ne impresionează prin siguranța de sine și rapiditatea cu care i se mișcă degetele pe claviatură, aceasta este o virtuozitate pur tehnică, obținută prin studierea de multe ori a aceluiași pasaj înscris de compozitor în partitură și executat întocmai de pianist. În cazul jazz-ului, însă, este vorba despre viteza cu care interpretul nu doar cântă, ci și gândește instantaneu improvizația! Cine ar putea rămâne nepăsător la dezlănțuirile ritmice copleșitoare ale unor solo-uri de baterie, precum acelea oferite de campioni ai tobelor, precum Billy Cobham, Louie Bellson, Simon Philips, Dennis Chambers, la uluitoarele performanțe vocale reușite de grupurile Take 6, The Swingle Singers ori Manhattan Transfer, la incredibilele preumblări pe claviatura în alb și negru a pianului ale unor instrumentiști comparabili ca velocitate cu piloții de Formula 1 - să-i amintim în acest sens pe Art Tatum, Oscar Peterson, Michel Petrucciani, Bobby Enriquez sau pe pianiștii noștri Marian Petrescu (român care trăiește în Finlanda) și Petrică Andrei. Ca să nu mai vorbim despre mari orchestre, ca acelea dirijate de Duke Ellington, Count Basie, Don Ellis...
Firește, viteza, virtuozitatea, tehnica instrumentală nu constituie scopuri în sine ale interpretării în jazz dacă ele nu sunt dublate de o autentică trăire expresivă. Dar asemenea momente muzicale alerte ce țin de performanță, de senzațional, au darul de a-i atrage pe melomanii care cunosc mai puțin reușitele jazz-ului și de a-i convinge odată în plus că se află în preajma unei arte pline de vibrație, prospețime și vitalitate. Ei bine, asemenea comori - mostre sedu-cătoare de măiestrie și tehnică sclipitoare, pe care eu le tot colecționez de peste trei decenii în discoteca, fonoteca și videoteca personală, vă vor putea parveni nemijlocit, marți 23 martie (anul în curs) cu prilejul întâlnirii de la Clubul SNC - ora 19,00 - unde și când voi trăi bucuria de a vi le oferi însoțite de informațiile și explicațiile necesare. Eu sigur voi fi prezent!
Florian LUNGU