Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) a organizat,
recent, două seminare online privind respectarea standardelor de etică și
integritate academică în contextul utilizării tehnologiilor specifice
inteligenței artificiale.
Activitățile s-au desfășurat în cadrul proiectului
„Îmbunătățirea calității activității didactice la Universitatea „Ovidius” din
Constanța în domeniul învățământului la distanță (ID) și învățământului cu
frecvență redusă (IFR) – DIDACT ID-IFR”.
„În cadrul întâlnirilor, la care au participat peste 200
de studenți, masteranzi și doctoranzi din cadrul universității noastre, au fost
prezentate o serie reguli pe care aceștia trebuie să le respecte în procesul de
cercetare, atunci când utilizează instrumente de inteligență artificială,
astfel încât lucrările științifice realizate să respecte standardele de etică
și integritate academică. În perioada următoare, vom organiza și alte seminare
dedicate studenților de la ID-IFR, privind respectarea standardelor de etică și
integritate academică în contextul utilizării platformelor online de comunicare
sincronă și/sau asincronă", precizează prof. univ. dr. Elena Condrea, prorector
al UOC pentru cercetare, dezvoltare, inovare și relația cu ISD și director al
proiectului DIDACT ID-IFR.
Obiectivul general al proiectului vizează perfecționarea
continuă a personalului didactic de predare și a personalului didactic
auxiliar, în vederea îmbunătățirii calității activității didactice la UOC,
inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice, în domeniul ID și IFR.
Prin obiectivele specifice, DIDACT ID-IFR corelează actul
educațional cu nevoile de inovare, informatizare, flexibilitate, mobilitate ale
societății contemporane și permite accesul la informații relevante pentru
promovarea calității și integrității academice. Proiectul continuă demersurile
întreprinse în cadrul unor proiecte similare implementate în anii anteriori
privind dezvoltarea unui sistem integrat de management al calității destinat
îmbunătățirii calității actului didactic și de cercetare la nivel de UOC.
Proiectul „Îmbunătățirea calității activității didactice
la Universitatea „Ovidius” din Constanța în domeniul învățământului la distanță
(ID) și învățământului cu frecvență redusă (IFR) – DIDACT ID-IFR”, în valoare
de 395.000 de lei, este finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională, din
bugetul Ministerului Educației.