Video VIDEO. Imagini virale cu ambasadoarea României la New Delhi. A dansat pe muzica tradiţională indiană, sub privirile tuturor

6795
VIDEO. Imagini virale cu ambasadoarea României la New Delhi. A dansat pe muzica tradiţională indiană, sub privirile tuturor - captura-video-1696840034.jpg

Articole de la același autor

Ambasadoarea României la New Delhi, Daniela Sezonov Ţane, a atras toate privirile asupra ei la o sărbătoare tradițională indiană, la care s-a bucurat de muzică și a dansat Punjabi cot la cot cu indiencele. Imaginile au devenit virale pe internet.


Daniela Sezonov Ţane a participat la o petrecere ce marchează sărbătoarea recoltei de primăvară, numită tradițional Baisakhi. De altfel, la eveniment au fost prezenți mai mulți ambasadori care au dansat şi au bătut din palme în ritmul muzicii.


Însă, ambasadoarea României la New Delhi a atras toate privirile asupra ei când a început să danseze pe muzica tradițională indiană, cot la cot cu indiencele.


Când și-a preluat funcția, în urmă cu mai puțin de doi ani, ambasadoarea României la New Delhi a spus că s-a îndrăgostit de India.


„M-am îndrăgostit de India după descoperirea Vedelor şi Upanişadelor, prin intermediul operei poetice a lui Mihai Eminescu şi am optat pentru studiul limbii hindi şi al literaturii şi filosofiei indiene la Universitatea Bucureşti, făcând parte din primul grup de studenţi cunoscători de hindi din România post-comunistă. În 1992 am primit o bursă a guvernului indian pentru aprofundarea studiului limbii hindi, la Kendriya Hindi Sansthan (Institutul Central de Hindi) din Agra, lucru care m-a făcut să descopăr India la vârsta de 22 de ani”, a spus ambasadoarea, citată de playtech.ro










Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.561 secunde