Interviu în exclusivitate cu Mihai Bendeac:

"Vreau s-o văd pe Angela Similea pe scenă lângă Inna"

707
1
Îndrăgit de unii, de alții nu prea sau mai deloc, tânărul actor Mihai Bendeac nu s-a mai aflat de ceva vreme în vizorul presei, ceea ce este foarte bine. Pentru că dacă ești subiect de presă e clar că ai călcat în… străchini și nu te mai spală nici apa Mării Negre.

Prezent la Constanța pentru a doua reprezentație a piesei "Doctor de femei", am profitat de ocazie pentru a afla "ce mai coace".


- Ce mai face Mihai Bendeac?

- Pe Mihai Bendeac îl veți găsi în juriul viitoarei emisiuni de la Antena 1 "România dansează", după un format internațional care se numește "Got to Dance" și care are succes în Marea Britanie. Este un show de dans la care poate să participe oricine, inclusiv cei care nu sunt cazuri sociale, pentru că până la urmă și ei pot dansa. Sper să găsim cu adevărat cel mai bun dansator al României. Rolul meu în juriu nu este de a judeca din punct de vedere tehnic, pentru că vor fi în juriu oameni care să facă treaba asta.

- Putem spune cine mai face parte din juriu?

- Nu îmi pare rău, momentan nu, dar îi pot asigura pe telespectatori că voi încerca să judec cu sufletul și să văd dacă prestația scenică îmi transmite ceva. Sunt, dacă vreți, un soi de telespectator mai avizat, că tot am terminat o Facultate de artă.

- Mai există alte proiecte?

- Da și pot spune că sunt chiar fericit că am reușit să readuc teatrul pe tv. Și nu oricum, ci transmis live, așa cum nu s-a mai întâmplat de 30 de ani. Sunt extrem de fericit că pot pune în scenă ultimele patru show-uri pe care le-a scris Dan Mihăescu înainte să moară. E vorba de show-uri făcute exact ca-n anii 60-70, inclusiv genul de filmare, inclusiv aparatura de filmare. Vor fi show-uri alb-negru.

- Despre ce spectacole de teatru e vorba?

- În luna martie, vom transmite la Antena 1, din patru orașe diferite. Probabil Teatrul Național Iași, Teatrul Național Cluj și celelalte două încă nu le-am stabilit.

- Nu cumva și Constanța?

- Știți care-i chestia? Am încercat să mă gândesc în momentul în care am readus teatrul pe sticlă dacă aș opri un om pe stradă și l-aș pune să închidă ochii și să-și imagineze un teatru, sunt convins că și-ar imagina ceva cu lojă. Și atunci m-am gândit să merg exact în zona aceea.

Show-urile la care am făcut referire se vor numi "Românii au artiști" și sunt pregătite pentru luna aprilie. Pentru că înainte să moară nenea Dan mi-a zis «Mișule, eu mă bucur foarte mult că românii au talent și e foarte bine să descoperim un brutar care știe să cânte la nară, dar să nu uităm că românii au și artiști». Și de aici mi-a venit ideea să numesc aceste show-uri "Românii au artiști". Dincolo de faptul că vor apărea oameni mară care chiar făceau show pe vremea respectivă, multe dintre scheciuri nu au fost făcute niciodată pentru că au primit viza negativă de la Securitate. Unele sunt de-a dreptul senzaționale. Sunt actori mari care trebuiau să joace în anumite scheciuri și n-or să le facă decât acum, după 40 de ani. Cred că oamenii sunt curioși să vadă cum ar arăta în lumina de atunci Connect-R sau Alex Velea sau Alexandra Stan sau Inna, într-un duet cu Angela Similea sau Corina Chiriac.

Dincolo de faptul că sunt niște show-uri care au fost scrise de un om care mi-a fost apropiat și care este un geniu al comediei în această țară, sunt curios dacă rezistă generația actuală în viziunea oame-nilor care au văzut generația trecută. Și dacă Angela Similea poate sta pe aceeași scenă cu Alexandra Stan. Pentru că din punctul meu de vedere și Alexandra Stan este un mare talent. Și dacă Inna se duce în Brazilia și adună 50.000 de oameni sau Finlanda, de ce ar trebui să strâmbăm din nas? Că ce? Că până la urmă niciun artist din vechea generație nu a avut succes internațional. Iată că de câțiva ani muzica românească are un mare succes internațional. Și atunci de ce să existe această prăpastie între generații? Fiecare a reprezentat ceva, dar vreau să o văd pe Angela Similea lângă Inna pe scenă.

- Și a răspuns Angela Similea provocării?

- Momentan, producătorii insistă să o contacteze. Sper să răspundă, pentru că dacă cineva nu va răspunde provocării pot ridica întrebări.

- Iar cu Mihai Bendeac vorbim în calitate de prezentator?

- Realizator, să spunem. O să apar și eu în emisiune, bineînțeles, dar principalul rol pe care îl am este acela de realizator. Pentru că nenea Dan dispărând dintre noi, cumva a rămas pe umerii mei să fac aceste patru show-uri care încă o dată spun, din punctul meu de vedere sunt absolut spectaculoase, pentru că efectiv te trans-portă în timp.

- Să înțelegem că ați rămas cu o moștenire din partea regretatului Dan Mihăescu?

- Da, și dincolo de asta am rămas și cu toată arhiva dânsului. Mi se pare absolut fascinant să văd în original schița "Fabula" cu Toma Caragiu și Mircea Diaconu și să văd pe textul respectiv numărul maestrului Toma Caragiu și ora la care trebuie să vină la filmare. Efectiv am acasă o comoară și n-o să divulg adresa ca să nu-mi spargă cineva casa.

- Cum s-a legat această strânsă colaborare cu geniul umorului românesc?

- Dânsul a numit-o o prietenie absurdă și definitivă. O prietenie între doi oameni pe care îi despart 50 de ani. Îmi pare rău că nu ne-am cunoscut mai devreme. Poate e vina mea că m-am născut prea târziu sau ceva de genul acesta. Din nefericire a dispărut dintre noi în urma unei lungi suferințe la care am fost martor și pe care greu o să mi-o scot din minte. Dar știu ce-și dorea pentru că am apucat să vorbim despre acele show-uri. Pur și simplu mă consider un instrument care pune în practică ceea ce Dan Mihăescu a gândit în ultimele luni.

Iar pentru toamnă pregătesc ceva care este foarte-foarte greu, un show pe un format al meu propriu, un fel de pamflet vizavi de tot ceea ce se întâmplă în show-urile de televiziune din România. Asemănător cu Cronica Cârco-tașilor, însă este mult mai dinamic și are foarte multe alte laturi. Iar greutatea va fi că îl voi produce de la o săptămână la alta, deci mă pregătesc psihic și fizic pentru ceea ce urmează în toamnă.


Comentează știrea

Axaid
2 februarie 2013
Un dobitoc!

Toți ratații ,cu ceva talent, sunt apreciați ca "vedete", ca artiști de marcă, așa cum este considerat și acest homosexual. Simona, sunt atâtea lucruri minunate în țara aceasta, scrie despre ele , nu despre un ins vulgar, care vrea să fie un veritabil actor de comedie. Nu este! Imi face greață acest personaj.Și nu numai mie.

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 03 Noiembrie 2012
Stire din Monden : Mbela Nzuzi - o poveste de Hollywood
Pagina a fost generata in 0.3035 secunde