Ce ne obligă să ne schimbăm jobul

101

Articole recomandate

Chiar dacă piața muncii este afectată de criza economică, la tot pasul auzim din diferite surse despre nevoia acerbă de forță de muncă a multor angajatori. Potrivit studiilor de specialitate, sunt unele criterii importante, după care ne ghidăm când vine vorba de cariera noastră: calitatea relațiilor de la locul de muncă, atât cu șeful direct, cât și cu colegii de muncă, mediul de lucru, perspectivele, dar și pachetul salarial. Dacă unul dintre aceste criterii nu ne este satisfăcut, suntem tentați să ne căutăm un alt loc de muncă.

Există însă și fenomene nedorite care, de asemenea, ne obligă să ne schimbăm locul de muncă. Printre acestea se numără micșorarea numărului de posturi active, relocarea companiei sau chiar falimentul. În astfel de situații, majoritatea se gândesc să plece la muncă în străinătate.

Specialiștii sunt de părere că în împrejurări de acest gen este nevoie de concentrare și de stăpânire a emoțiilor, chiar dacă sentimentul de nesiguranță este mare. Totul, din cauză că nu toți cei care pleacă la muncă în afara granițelor țării profesează în aceeași meserie pentru care sunt calificați.

De aceea, pentru a determina felul în care vrei să-ți reinventezi cariera, trebuie să fii conștient la ce muncă ești priceput cu adevărat și să încerci, în țară, o formă de recalificare. Platforma www.JobsAlert.ro pune la dispoziție oferte de locuri de muncă în domenii dintre cele mai diferite. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 10 Iulie 2013
Stire din Diverse : Avantajele unui job de coșmar
Pagina a fost generata in 2.3082 secunde