Consumul excesiv de soare poate dăuna grav sănătății

416
Medicii le recomandă celor care vin la mare ca expunerea la soare să fie progresivă, în funcție de natura pielii, de starea fiziologică.
Persoanele care vor să profite cât mai mult de soare, să se bronzeze cât mai repede și cu orice preț, stând la plajă de dimineața până seara, comit o greșeală, metoda nefiind deloc indicată, întrucât abuzul de raze ultraviolete poate provoca insolație, arsuri ale pielii sau chiar cancer.
Pentru un bronz sănătos, specialiștii susțin că timpul de expunere la soare trebuie împărțit în reprize de până la 15 minute.
Se recomandă efectuarea băilor de soare înainte de ora 11 și după ora 16, când razele sunt mai lumi-noase și predomină ultravioletele.
Trebuie evitate consumarea băuturilor alcoolice, precum și ingerarea unor medicamente care sensibilizează organismul sub acțiunea razelor solare (sulfamide, tranchilizante, antibiotice, laxative).
De asemenea, se va evita deshidratarea pielii copiilor, care este mai sensibilă și trebuie bine protejată, chiar și atunci când micuții stau la umbră. După ce am venit de la plajă și înainte de a lua masa, este necesar să ne facem puțin timp de odihnă, pentru a sta întinși în pat și cu comprese calmante pe ochi.
Medicii pediatrii spun că cei mici au nevoie de expunere la soare, dar nu oricând și oricum. Dincolo de stimularea sintezei de vitamina D, esențială pentru creșterea și dezvoltarea armo-nioasă, radiațiile solare pot avea și efecte negative, ce trebuie neapărat evitate.
Unele dintre ele se văd imediat, cum ar fi arsurile solare, însă altele apar mult mai târziu: îmbătrânirea prematură a pielii, afectarea sistemului imun, cancerul cutanat, fotosensibilizările și afectările oculare. Câți dintre părinți știu că peste cinci arsuri solare în copilărie dublează riscul copilului de a dezvolta cancer de piele? Sau că melanomul malign, chiar și în zilele noastre, are un prognostic foarte grav?
Pe lângă evitarea expunerii la soare între orele 10 și 16, purtarea pălăriei și a ochelarilor de soare este obligatorie. Aplicarea cre-melor foto-protectoare dermato-cosmetice reprezintă un com-portament obligatoriu atunci când ne expunem la soare. Factorul de protecție solară (SPF) poate fi diferit, dar pentru bebeluși, copii și persoanele adulte cu pielea deschisă sau foarte sensibilă, protecția solară trebuie să fie mare (SPF 50+).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 4.6953 secunde