Cu cât se scumpește cazarea la munte din cauza Olimpiadei de Iarnă

141
Cu cât se scumpește cazarea  la munte  din cauza  Olimpiadei  de Iarnă - olimpiadaiernii-1360944958.jpg
Cel mai mare eveniment sportiv pentru tineret din România - Olimpiada de iarnă - va avea loc în Brașov și în alte două orașe din județul Brașov, Râșnov și Predeal, și la Cheile Grădiștei-Fundata, între 17 și 22 februarie.

Participanții se vor întrece la opt probe sportive, schi alpin, schi fond, biatlon, hochei pe gheață, patinaj artistic, patinaj viteză, sărituri cu schiurile și snowboarding.

Pentru realizarea infrastructurii din zona Brașovului, unde vor avea loc probele, s-au cheltuit aproximativ 60 de milioane de euro. S-au construit pârtii de schi alpin, schi fond, biatlon, dar și trambuline pentru sărituri cu schiurile și două patinoare moderne.

Principalul susținător financiar al proiectului a fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care a pompat 40 de milioane de euro în realizarea proiectelor, dar și primăriile orașelor din zonă. Primăria Brașov a alocat 11 milioane de euro pentru construirea patinoarului.

Pârtiile de la Poiana Brașov au fost reabilitate, în zonă făcându-și apariția și două teleferice, dar și un lac de acumulare în Postăvarul, necesar pentru producerea de zăpadă artificială.

Bugetul competiției este de 1,2 milioane de euro și organizatorii speră să atragă câți mai mulți români la eveniment.

Centre și locații pentru probele sportive: schi alpin - Poiana Brașov Subteleferic; schi fond - Predeal Valea Râșnoavei; sărituri cu schiurile - Râșnov Valea Cărbunarii; patinaj viteză Poiana Brașov - Patinoarul Poiana Brașov; hochei pe gheață Brașov - Patinoarul Olimpic Brașov; patinaj artistic - Patinoarul Poiana Brașov; biatlon Fundata Cheile Grădiștei; snowboarding - Predeal Clăbucet sosire.

Cea mai ieftină cazare va fi la vilele de trei stele din Poiana Brașov, unde o cameră dublă ajunge să coste între 175 lei și 245 lei pe noapte. Să fiți siguri că hotelurile de trei sau patru stele au fost rezervate demult, având în vedere că aici vor ajunge 1.570 de sportivi din 45 de țări. Mai ales că destinația Poiana Brașov a fost aleasă special de către organizatori pentru condițiile de cazare deosebite, față de căminele-internat pe care le-ar fi oferit alte țări.

În Râșnov, dacă sunteți pretențioși găsiți cazare la pensiuni cu prețuri între 120 lei și 150 lei, sau la case cu prețuri între 70 și 90 lei.

La Predeal, "plaja" de oferte se întinde de la 100 lei camera într-o casă tip vilă și poate ajunge și până la 350 lei în hotelurile nou construite la foc automat special pentru acest eveniment.

În satul Fundata cazarea se învârte în jurul a 90 lei, cu mici oscilații, eventual pe strada principală, undeva la 110-120 lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 02 Februarie 2013
Stire din Diverse : Regiunea Arlberg, la schi în inima Austriei
Pagina a fost generata in 0.2786 secunde