Accesoriile fac parte din stilul unei femei. Este foarte important să știi să alegi în funcție de aspecte care țin strict de personalitatea ta. Asortează-ți un ceas frumos la fiecare ieșire și vei atrage, fără îndoială, admirația tuturor. Ceasul de mână a rămas de-a lungul timpului un accesoriu rafinat, potrivit femeilor puternice și seducătoare.
Ceasul alb. Asortează-l unei ținute albe, combinația cromatică cea mai potrivită pentru vară. Poți alege între un ceas cu vedere la mecanism, foarte chic pentru un look impresionant la birou, sau un ceas bijuterie cu aplicații de cristale.
Culori electrice. O ieșire seara, cu prietenii, este un motiv excelent să etalezi un ceas în culori puternice, ultra moderne. Alege un ceas cu detalii prețioase.
Culori pastelate. Cel mai ușor de asortat sunt ceasurile în culori pastelate, care se integrează foarte plăcut în orice combinație vestimentară. Nu ai cum să dai greș la birou sau în club, dacă alegi ținute în culorile verii, asortate cu ceasuri fashion casual, roz sau bleu.
Culori clasice. Nu poți să dai greș dacă alegi să investești în accesorii prețioase, cu un design realizat în linii clasice. Brățara din piele și brățara metalică, din oțel inoxidabil, sunt alegerile evidente. Pentru a-ți pune în valoare personalitatea, alege ceasuri în culori precum roșu, pentru persoane pasionale și active, sau roz.
(Sursa: www.cosmopolitan.ro)