Cum decongelezi carnea corect

236
Cum decongelezi carnea corect - decongelarecarne-1497621314.jpg

Articole recomandate

Când vine vorba de prepararea și păstrarea alimentelor, regulile esențiale de igienă și siguranță alimentară trebuie respectate fără abatere. Este valabil și în ceea ce privește dezghețarea cărnii congelate, un procedeu foarte des întâlnit în cele mai multe bucătării. Pentru că durează destul de mult și este o piedică importantă atunci când te grăbești să pregătești masa, multe persoane fac greșeli serioase când dezgheață carnea, scrie eva.ro. 


Una dintre ele este dezghețarea în apă caldă, o metodă care alterează proprietățile alimentare ale produselor din carne, dar afectează și gustul. O altă metodă la fel de nocivă este dezghețarea la cuptorul cu microunde. Dar cum să decongelezi carnea corect? Iată câteva metode. 


Decongelează carnea în frigider 


Cea mai sigură metodă de a decongela carnea este aceea de a o scoate din congelator și a o pune în frigider, peste noapte. Este o metodă lentă, dar este recomandată pentru că astfel se păstrează toate proprietățile alimentare ale cărnii și este prevenită dezvoltarea bacteriilor periculoase pentru sănătate. Această metodă este ideală pentru preparatele culinare planificate în avans. 


Pune carnea într-un vas încăpător, așează vasul în chiuvetă și lasă apa rece să curgă cu jet mic peste carne până când aceasta este complet dezghețată. Nu lăsa carnea mai mult de patru ore la temperatura camerei, pentru că există riscul ca bacteriile periculoase să se dezvolte rapid, potrivit thekitchn.com. Pentru ca gustul cărnii să nu fie afectat de înmuierea în apă, poți pune carnea într-o pungă resigilabilă închisă ermetic. 


Cu cât bucata de carne este mai groasă, cu atât timpul de dezghețare va fi mai mare. De aceea, atunci când pui carnea în congelator, este de preferat să o organizezi în pachete mici. Nu lăsa carnea să se decongeleze la temperatura camerei! Partea de la exterior se va decongela rapid și va atrage bacteriile ca un magnet, înainte ca centrul să se dezghețe. Nu lăsa carnea la decongelat într-un vas cu apă. Zeama din carne și apa din vas creează un mediu propice pentru dezvoltarea rapidă a bacteriilor periculoase.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 17 Iunie 2017
Stire din Diverse : Trucuri utile pentru gospodine
Sâmbătă, 20 Mai 2017
Stire din Diverse : O istorie cu gust: hot-dogul
Pagina a fost generata in 2.9485 secunde