Gusturi din bucătăria lumii

82
1 min citire
S-a ajuns într-o perioadă în care tradițiile culinare sunt în continuă schimbare, iar multe mâncăruri trec, fără nicio problemă, frontierele Europei. În aceste condiții, mesele noastre au fost invadate de globa-lizare, practic, în Europa dispar granițele țărilor. Acest fapt facilitează nu numai călătoriile oamenilor, ci și ale mâncărurilor din bucătăriile naționale. 
După cum au arătat cercetările tendințelor alimentare efectuate în diferite țări din Europa, din fericire, deocamdată se observă ames-tecarea influențelor între țări, și nu o dominație a modelului anglo-saxon. În țările Europei de Sud, precum Italia sau Spania, cel mai rapid se dezvoltă piața produselor provenind din țările nord-europene (de exemplu cerealele pentru micul dejun). În schimb, în țările Europei de Nord, un segment din ce în ce mai mare al pieței este cucerit de produsele din Sud (paste, ulei de măsline sau vin).
Restaurante exotice
Peștele și fructele de mare, consumate în mod tradițional în țările mediteraneene și atlantice își câștigă tot mai mulți adepți în Europa Centrală. Amestecul tradițiilor culinare favorizează, de ase-menea, prezența unui număr tot mai mare de restaurante exotice, care ademenesc către descoperirea unei noi bucătării. Dezvoltarea interesului pentru produsele exotice favorizează creșterea nivelului cultural al populației, urbanizarea, întreprinderea de călătorii dese ori internaționalizarea mediilor. Or, tocmai acestea dau posibilitatea unei mai bune cunoașteri reciproce și apariției de noi inspirații în dezvoltarea bucătăriilor naționale și regionale. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 12 Septembrie 2013
Stire din Diverse : Pont pentru murături sănătoase
Joi, 12 Septembrie 2013
Stire din Diverse : Din secretele bucătăriei americane
Joi, 12 Septembrie 2013
Stire din Diverse : Desert de toamnă
Luni, 09 Septembrie 2013
Stire din Diverse : Prăjitură pentru cafea
Miercuri, 04 Septembrie 2013
Stire din Diverse : Cum să scapi de petele de calcar
Miercuri, 04 Septembrie 2013
Stire din Diverse : Sfaturi pentru prepararea murăturilor
Miercuri, 04 Septembrie 2013
Stire din Diverse : Ponturi să ai o bucătărie ca un boboc
Pagina a fost generata in 0.0499 secunde