Drumul de vacanță IV
În Turcia, pe urmele grecilor (și pe ale lui Brad Pitt)
Un semn discret pe marginea autostrăzii ne anunță că trebuie să intrăm pe un drumeag pietruit, alb și îngust. Ne avântăm precum aheii spre cucerirea Troiei.
Traversăm câmpul incredibil de verde pentru arșița prin care ne scurgem pe final de august și nimerim într-o… parcare. În loc de zidurile descrise de Homer dăm de un gard metalic ce înconjoară dealul Hissarlik. "Cucerirea" Troiei costa 15 lire (aproximativ 33 ron) iar intrarea se face pe niște porți mărețe asemănătoare celor de la metrou. Bagi biletul într-o fantă și un "troian" de la pază te invită înăuntru. Intrăm într-un spațiu plin de legende și imaginația începe să rodească. De la intrare vedem așa-zisul cal troian, replică grosolană a unui simbol. "Să te ferești de greci chiar și atunci când îți fac daruri" - ar fi spus Laocoon un înalt cleric din Troia înainte să moară ucis de săbiile aheilor lui Ulise.
Și când te gândești că totul a pornit de la o nuntă... Totul: războiul de legendă, căderea Troiei… și moartea lui Ahile, desigur. Iar cauza a fost un măr. Legenda, pe scurt, sună așa: Peleus s-a căsătorit cu Thetis (zeița mării), iar la nuntă au uitat s-o cheme și pe Eris, zeița discordiei. Aceasta, supărată foc și pricepută la intrigi ca nimeni alta, se furișează la nuntă și aruncă un măr de aur în sală. Pe măr scria: "Celei mai frumoase". Hera, Atena și Afrodita sar la ceartă, fiecare considerând că ei i se cuvine mărul. Iar Zeus, șmecher, ca să le împace, și să rămână în afara sfadei, l-a pus pe Paris, fiul lui Priam, prinț al Troiei, considerat cel mai frumos bărbat din acea vreme, să hotărască el cui să dea mărul. Zeițele, mieroase, care mai de care încearcă să-l atragă pe Paris cu oferte: de putere, înțe-lepciune și dragoste. Iar Paris i-a dat mărul Afroditei, deoarece aceasta i-a promis că-i va da de soață pe cea mai frumoasa femeie din lume: Elena, soția regelui Menelaus al Spartei. Paris când a răpit-o pe Elena a luat și o parte însemnată din tezaurul spartan gândind-se, probabil, că o femeie frumoasă cu cheltuială se ține. Pentru a-și lua soția înapoi și pentru răzbunare, Menelaus îi cere ajutorul lui Agamenon regele din Micene, apoi pornesc spre Troia însoțiți de o mulțime de eroi precum Ulise, Achile (Brad Pitt), Ajax și Patrocle. În sfârșit, troienii lui Priam, Hector și Paris îi înfruntă timp de 9 ani. În al zecelea an, Ulise la sfatul Atenei construiește celebrul dar către troieni și astfel războiul ia sfârșit prin victoria grecilor - alte legende plecând de-aici: Odiseea și Eneida lui Vergiliu.
Ieșim din Troia mitologică și pătrundem printr-o căldură infernală în Troia arheologică. Pentru un neinițiat în tainele arheologiei Troia nu e decât o aglomerare de ziduri, grămezi de pietre și bucăți de marmură. De fapt există 9 orașe distincte suprapuse care străbat mileniile . Prima așezare aici datează de 5 milenii, de la începutul epocii bronzului. Troia homerică poate fi Troia VII, ce a fost distrusă conform cercetărilor arheologice, de un imens incendiu. Cel care a avut inspirația în epoca modernă să considere dealul de la Hissarlik ca fiind legendara Troia a fost un negustor de aur devenit arheolog amator, Heinrich Schliemann. Acesta și-a finanțat campaniile din 1871 și 1872 încercând să dovedească istoricitatea războiului troian. Având aprobarea Sultanului, a efectuat o săpătura tăind practic în două dealul. Departe de orice rigoare științifică, Schliemann a reușit să înșele autoritățile otomane, ducând în Germania o mulțime de obiecte de aur, descoperite la Hissarlik. Posesia colecției furate apoi de sovietici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial este încă și azi motiv de dispută între Turcia, Germania, Rusia și Grecia. A rămas doar celebra fotografie a soției sale Sophia purtând așa-zisele podoabe ale Elenei. Astfel rămâne în istorie o altă legendă a Troiei pe care acum adevărații arheologi încearcă să o deslușească.
Pentru vizitatori rămâne fascinația legendelor și ruinele prezentului. Cu greu îți poti imagina istoria zbuciumată a acestui oraș. Cu toate acestea, Troia merită văzută. Măcar o dată în viață, să vezi, să simți, să calci pe acele pietre prăfuite încinse de soarele Turciei de azi și roase de Timp. Am ieșit din sit, leșinați de căldură dar și impresionați de miile de ani de istorie peste care au pășit timizi, timp de două ore, și pașii noștri. (va urma)
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 22 Septembrie 2012
Sâmbătă, 29 Septembrie 2012
Sâmbătă, 22 Septembrie 2012
Sâmbătă, 22 Septembrie 2012
Sâmbătă, 15 Septembrie 2012
Marţi, 25 Septembrie 2012
Luni, 24 Septembrie 2012
Joi, 20 Septembrie 2012