La Vama Veche începe Festivalul lui Wilmark

970
La Vama Veche începe Festivalul lui Wilmark - 2d89c85b46ff0fc0e249569c71d98385.jpg
Plajă, soare, salsa, distracție, pasiune, toate într-o săptămână de muzică și dansuri latino-americane de cea mai bună calitate, pe plaja din Vama Veche. Ajuns la cea de-a cincea ediție, "Vama Veche Salsa Week Workshop 2009\" se va desfășura anul acesta în perioada 3 -9 august și este dedicat comunității latino-americane și tuturor celor pasionați de ritmurile care încing sângele și fac trupurile și spiritele să vibreze.
MC-ul serilor de petrecere va fi directorul de programe ProFM Latino, Wilmark Rizzo Hernan-dez.
Timp de o săptămână participanții la evenimentul susținut de ProFM Latino, Acasă TV și MTV vor trăi "one caribbean week" care reproduce atmosfera de pe plajele însorite ale Americii Latine. Mai mult, toți cei prezenți vor avea parte de o experiență de neuitat ce merită să fie trăită din plin.
Potrivit organizatorilor, ziua vor fi ateliere și cursuri de salsa, atât teoretice cât și practice, la plaja Gulag, iar seara toți cei prezenți se vor putea bucura de reprezentațiile artistice ale dansatorilor străini și de un party latino pe cinste.
Workshop-urile de salsa vor fi susținute de către Los Hermanos (IT), Dom & Marion (FR), Manuel Mascarell (ES), Los Pambos (Bulgaria), și Wilmark (Col) împreună cu dansatorii săi.
În serile de vineri și sâmbătă vor avea loc spectacole cu dansatori internaționali care pe parcursul zilei au ținut cursuri de styling, partner work, spinning, shines, iar muzica va fi asigurată de 3 DJ experți în ritmuri latino.
Wilmark va prezenta pe plajă un program de animație în cadrul căruia vor fi invitați toți cei prezenți. Toată lumea va participa liber în cadrul acestui moment, iar Wilmark speră ca spiritul latino să îi cuprindă pe toți, indiferent de vârstă, nivel social sau cultural.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5392 secunde