Pauzele în relații. De câte feluri sunt?

"Hai sa luam o pauza!".

Imposibil sa nu vi se fi spus sau sa nu fi spus chiar voi asta, macar o data. Cineva, intr-o relatie, pune gura pe fluier si decreteaza "Time out!". Teoria mea e ca dominantul cere pauza. El este cel capabil de suficienta detasare incat sa-si dea seama ca incaperile relatiei trebuie aerisite.

M-ar interesa o statistica legata de ce se intampla dupa pauze. Prin prisma experientelor personale sau ale celor apropiati, pauzele au fost, de obicei, de rau augur pentru viitorul relatiei. Dar sunt pauze si pauze.

Avem, astfel, pauzele-preambul. Falsele pauze. Adica, vrem sa indulcim pastila, nu spunem de la inceput ca, de fapt, intentionam sa parasim de tot terenul si ca ne-am pierdut apetitul pentru partida asta. E mai comod pentru noi si, ne imaginam, mai usor de suportat pentru celalalt. Otravim treptat, cu lingurita, pana la doza ultima. Speram o imunizare. Decizia e deja luata, acum ne preocupa doar detaliile administrative, birocratia despartirii. Celalalt, daca nu simte ce i se pregateste, varianta nu foarte plauzibila, cred eu, ramane sa se antreneze. Se duce la sala si trage de toate parghiile relatiei incercand sa-si dea seama ce scartaie si cum poate fi imbunatatit. Se unge cu vaselina in zonele erodate, se tot priveste si-si da tarcoale incercand sa-si imbunatateasca performantele.

Mai avem apoi pauzele-lehamite. Ca un concediu de odihna. Ne-am cam plictisit unul de altul, dar in lipsa de ceva mai bun, nu apasam nici acceleratia, nici frana. Vehiculul relatiei merge in virtutea inertiei, dar parca ne-ar conveni sa schimbam directia, sa vedem peisajul din jur, sa facem un stop. O pauza, asadar. Ne scaldam prin alte ape, vedem daca iarba e mai verde in alta parte, daca apa e mai rece, cerul mai albastru. Si decidem dupa aceea. Unii cred ca asta e dovada de intelepciune. Polita de asigurare pentru mai tarziu. Nu dam definitiv vrabia din mana, dar ne lipim noua, si lor un biletel de piciorus pe care scriem "contractul este suspendat pana la data urmatoare.

Si, in final, exista si pauzele cu adevarat benefice, "concediile medicale", in urma carora ajungi la un diagnostic real. Cand nu-ti mai auzi gandurile din cauza galagiei produse de gandurile celuilalt. Cand nu mai stii ce vrei, daca mai vrei si in ce conditii. Cand ti-e greu sa pui un diagnostic, e bine sa respiri un alt aer si sa-ti ordonezi vraistea. Dupa o prima perioada, astepti ca lucrurile sa se decanteze, sa se sedimenteze si sa constientizezi ce anume ti-ar lipsi daca ti-ar lipsi, ce rani sunt vindecabile si care nu. Si daca miza jocului te intereseaza in continuare.(sursa:www.flu.ro)