Ajutați tablourile să schimbe… look-ul casei

126
Ajutați tablourile să schimbe… look-ul casei - ajutatitablourile-1418228149.jpg

Articole recomandate

Toată lumea știe că fotografiile, tablourile pot schimba radical o locuință. Pe lângă faptul că o înfrumusețează, îi dau culoare, o fac mai primitoare și îi imprimă un aer personal. Însă, potrivit http://www.romanialibera.ro/stil-de-viata, aceste obiecte pot deveni o încântare pentru ochi, dacă le poziționați corect și armonios, în funcție de câteva reguli vizate de specialiști, reguli ce țin de echilibrul vizual. Iată câteva dintre acestea:

1. Nu puneți tablourile la întâmplare! Dacă le agățați prea sus sau prea jos ori în locuri lipsite de vizibilitate, le veți scădea din valoare și frumusețe. Iată la ce înălțime trebuie să le expuneți: tablourile mici și cu desen fin (grafică, gravură sau fotografii) – sub înălțimea medie a câmpului vizual (150 cm); tablourile mari, cu o expresivitate puternică – în spații deschise; tablourile de dimensiuni mijlocii – la înălțimea câmpului vizual (160 cm).

2. Tablourile trebuie poziționate întotdeauna la nivelul ochilor.

3. Dacă amplasați un tablou deasupra canapelei din living, nu lăsați prea mult spațiu între aceasta și perete. Spațiul ideal este de 5-15 centimetri. În cazul în care distanța va fi mai mare, ochiul privitorului se va îndrepta către perete, și nu către lucrare.

4. Vă aflați în fața unui perete mare și gol și nu știți ce variante aveți? Ei bine, fie agățați un singur tablou mare, fie expuneți mai multe tablouri, dar mai mici, sau chiar un multicanvas.

5. Evitați să așezați tablourile pe același perete cu fereastra, contre-jour, pentru că nu vor fi puse în valoare în timpul zilei. Nici amplasarea în fața ferestrei nu este una prea fericită, deoarece vor apărea reflexe luminoase supărătoare.

6. Nu agățați un tablou mic pe un perete mare, pentru că va părea ridicol. Și invers, nu supraîncărcați un perete mic cu un tablou prea mare.


7. Dacă vreți să creați un grupaj dinamic, concentrați în mijlocul peretelui tablourile mari, iar pe cele mai mici, în jurul acestora.


8. În ceea ce privește fotografiile, pentru un efect plăcut, așezați-le liniar, la o distanță egală de podea și cu un spațiu între rame de aproximativ 10 centimentri.


9. O idee interesantă este să aranjați tablourile după o anumită temă: flori, natură moartă, peisaje, etc.


10. Dacă intenționați să grupați mai multe tablouri sau fotografii cu rame și forme diferite și nu știți cum, faceți următorul exercițiu: imaginați-vă că desenați pe perete un pătrat, dreptunghi sau oval și că în această formă geometrică așezați lucrările. Puneți în centru piesa cea mai mare sau pe cea mai de impact, iar în jurul ei amplasați-le pe celelalte. Dacă vă e teamă să nu dați greș, un sfat din partea unui designer ar fi de bun augur.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 03 Decembrie 2014
Stire din Diverse : Etajere rustice
Miercuri, 03 Decembrie 2014
Stire din Diverse : Pardoseli pentru o baie de lux
Miercuri, 03 Decembrie 2014
Stire din Diverse : Ingrediente eco pentru curățenie
Pagina a fost generata in 1.5318 secunde