Concurs 2010 - anul în care vom spune: "Adio criză!"

515
2010 - anul în care vom spune:

Articole de la același autor

Noul an începe cu speranța și convingerea că vom scăpa de criza economică. Nu va fi ușor să dăm un nou impuls afacerilor, să repornim investițiile, să creștem consumul și exporturile. Este nevoie, în primul rând, de încredere, de curaj, de inteligență, de dinamism și de mult efort. În continuare, avem nevoie de realism și de prudență, dar aceasta din urmă nu trebuie să fie exagerată, paralizantă.
Restrângerea cheltuielilor statului
2010 este anul de debut al reformei statului, un proces care va influența pozitiv întreaga economie. Acum, se fac primii pași spre trecerea la noul sistem de salarizare unitară din sectorul bugetar și spre reformarea sistemului de pensii.
Proiectul de lege privind res-ponsabilitatea fiscală va fi dezbătut în regim de urgență. Potrivit acestuia, majorările salariale în sectorul bugetar nu vor mai putea fi efectuate cu șase luni înainte de alegeri, rectificările bugetare vor fi făcute de maximum două ori pe an, iar autoritățile locale vor fi obligate să prevadă planuri financiare fundamentate pe o perioadă de trei ani.
Până la 1 martie vor fi adoptate normative de cost pentru lucrările de infrastructură realizate din fonduri publice, ceea ce va contribui la diminuarea cheltuielilor pe kilometru de autostradă, șosea sau drum, fără a fi afectat volumul investițiilor.
Numărul angajaților din sectorul bugetar va fi amputat cu până la 100.000 de persoane. O primă măsură în această direcție a fost anunțată deja. Numărul maxim de posturi finanțate pentru învățământul preuniversitar de stat se va diminua în 2010, cu circa 15.000, de la 321.677, în intervalul ianuarie-august, la 306.677, în septembrie-decembrie.
Tot pe linia reducerii cheltuielilor salariale s-a luat decizia ca bugetarii să nu primească tichete de masă, cadou și de vacanță în 2010.
De la această prevedere sunt exceptate instituțiile finanțate integral din venituri proprii. În acest an, pensi-onarii nu mai beneficiază de facilitatea privind compensarea în bani a tichetelor CFR neutilizate.
Toate aceste măsuri vor face ca presiunea bugetului de stat asupra economiei să se reducă, în schimb, unele dintre ele vor genera tensiuni sociale, pe care guvernul va trebui să le gestioneze.
Măsuri active pentru economie
Cabinetul Boc a anunțat și primele măsuri active de sprijinire a mediului de afaceri. Pentru programul de investiții vor fi alocate, în continuare, 20% din veniturile publice.
Începând cu data de 1 ianuarie, continuă programul "Rabla" și pentru persoane juridice, în condițiile anului 2009, cu unele modificări. Programul "Rabla" pentru tractoare intră în vigoare după prima jumătate a lunii ianuarie.
O serie de măsuri vizează sectorul agricol. În 2010, fermierii pot prelua credite și pot obține garanții din resurse publice pentru creditele de producție, fără obligația de a furniza garanții reale cum ar fi pământul sau alte astfel de valori. În noile condiții, ei pot obține garanții în cuantum de până la 80% din valoarea creditului, iar valoarea maximă a unei garanții pe care o pot obține este de 2,5 milioane euro.
Pe data de 4 ianuarie 2010, guvernul lansează o schemă de garantare pentru investiții în domeniul agricol și al dezvoltării rurale, finanțată din fonduri europene. Această facilitate va fi disponibilă din luna aprilie.
Începând cu 1 ianuarie 2010, anu-mite forme de ajutoare din agricultură, precum subvenția pentru apa de irigații, pentru carnea de porc și pasăre, care nu sunt conforme cu normele europene privind concurența și ajutorul de stat, dispar sau vor fi înlocuite cu altele care respectă aceste norme. Fermierii beneficiază, în fiecare an, de o cotă tot mai mare de sprijin financiar care vine din partea UE prin plățile la hectar. Ele cresc anual în cuantum de 10%, astfel încât, la sfârșitul anului 2015, vor ajunge la nivelul subvențiilor echivalente cu cele din statele membre vechi.
O veste bună și pentru sectorul imobiliar. Introducerea certificatului energetic pentru locuințe s-a amânat din 2010 în 2011, fapt ce va dinamiza tranzacțiile și le va face mai puțin costisitoare.
Reforma forfetarei
În domeniul fiscalității, cele mai importante măsuri intrate în vigoare de la 1 ianuarie 2010 sunt următoarele: se aplică noile prevederi din Codul Fiscal, referitoare la TVA, accize și impozitul pe profit, conform angajamentelor asumate prin aquis-ul comunitar; se aplică acciza de 48,5 euro/1.000 de țigarete și o acciză ad valorem de 22%, aceasta dând o acciză totală de 74 de euro /1.000 de țigarete.
Impozitul forfetar va fi regândit. Ministerul Finanțelor are sarcina să îl restrângă la acele domenii unde evaziunea fiscală nu poate fi altfel combătută, cum ar fi industria hotelieră și restaurantele.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 04 Ianuarie 2010
Stire din Economie : De Revelion,
Miercuri, 30 Decembrie 2009
Stire din Economie : Retrospectiva anului bancar 2009
Pagina a fost generata in 1.7278 secunde