Acord politic privind programul Europa digitală, în valoare de 7,5 miliarde de euro
960
Articole de la același autor
Situație critică în portul Constanța! Un cargou cu 12 marinari sirieni, abandonat de armatorul turc
07 Decembrie 2020
Ministerul Transporturilor și-a amintit, în sfârșit, că viața marinarilor români trebuie protejată
27 Noiembrie 2020
Testarea psihologică a navigatorilor români se face „după ureche”
10 Noiembrie 2020
Comisia Europeană a salutat acordul politic dintre Parlamentul European și statele membre ale UE privind primul program al UE care vizează accelerarea redresării economice și stimularea transformării digitale a Europei. Negocierile s-au încheiat, în prezent fiind așteptată aprobarea finală a textelor juridice de către Parlamentul European și de către Consiliu.
În valoare de 7,5 miliarde de euro, programul Europa digitală face parte din următorul buget pe termen lung al UE, care acoperă perioada 2021 - 2027. Acesta va oferi finanțare pentru proiecte din cinci domenii esențiale: supercalculul, inteligența artificială, securitatea cibernetică, competențele digitale avansate și asigurarea unei utilizări pe scară largă a tehnologiilor digitale la toate nivelurile economiei și societății.
În valoare de 7,5 miliarde de euro, programul Europa digitală face parte din următorul buget pe termen lung al UE, care acoperă perioada 2021 - 2027. Acesta va oferi finanțare pentru proiecte din cinci domenii esențiale: supercalculul, inteligența artificială, securitatea cibernetică, competențele digitale avansate și asigurarea unei utilizări pe scară largă a tehnologiilor digitale la toate nivelurile economiei și societății.
Programul este configurat pentru a elimina decalajul dintre cercetarea din domeniul tehnologiilor digitale și implementarea acestora și pentru a aduce rezultatele cercetării pe piață, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor europene, în special al întreprinderilor mici și mijlocii. Investițiile din cadrul programului Europa digitală sprijină dublul obiectiv al Uniunii de realizare a tranziției verzi și a transformării digitale și consolidează reziliența și autonomia strategică deschisă a Uniunii.
Vicepreședinta executivă Margrethe Vestager a declarat: „Acest program este unul dintre instrumentele-cheie pe care le vom utiliza pentru a ne asigura că sectoarele digitale vor reprezenta o forță motrice a redresării. Acordul arată că lucrăm cu toții împreună la modelarea și sprijinirea transformării digitale a societății și a economiei europene.”La rândul său, comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a declarat: „Pandemia a subliniat necesitatea de a investi în capacitățile noastre digitale, de la supercalculatoare la securitate cibernetică. Programul Europa digitală va ajuta întreprinderile europene, în special pe cele mai mici, să implementeze tehnologii avansate, să crească și să beneficieze de vastele oportunități oferite de transformarea digitală și îi va ajuta pe cetățenii noștri să își actualizeze competențele digitale. Acest lucru este esențial pentru realizarea dublei tranziții digitale și verzi, pentru promovarea suveranității noastre tehnologice și pentru consolidarea capacităților noastre digitale strategice.”
Programul Europa digitală va completa alte programe ale UE, cum ar fi Orizont Europa, programul UE pentru cercetare și inovare, cu privire la care s-a ajuns la un acord politic, precum și Mecanismul pentru interconectarea Europei pentru infrastructura digitală.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 15 Decembrie 2020
Marţi, 15 Decembrie 2020
Joi, 10 Decembrie 2020
Miercuri, 09 Decembrie 2020
Marţi, 08 Decembrie 2020
Luni, 07 Decembrie 2020
Duminică, 06 Decembrie 2020
Duminică, 06 Decembrie 2020
Miercuri, 02 Decembrie 2020
Vineri, 27 Noiembrie 2020