Active financiare, agricultură, venituri pe gospodări. INFO economic

146
Active financiare, agricultură, venituri pe gospodări. INFO economic - 1-1704887606.jpg

Articole de la același autor

l Activele financiare ale sectorului administraţiilor publice au crescut cu 2,7 puncte procentuale în trimestrul al treilea din 2023, comparativ cu perioada similară a anului anterior, ajungând la 27,1% din PIB, informează Banca Naţională a României. Evoluţia ascendentă a fost determinată de majorarea semnificativă a stocului disponibilităţilor de natura numerarului şi depozitelor (+43,1%), atingând un nivel de 7,7% din PIB.

l Gradul de absorbţie a fondurilor europene acordate României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) a ajuns la 86% pe programarea financiară 2014 - 2020, inclusiv perioada de tranziţie 2021 - 2022, anunţă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Procentul reprezintă valoarea plăţilor efectuate de agenţie în conturile fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor şi autorităţilor locale, valoare care ajunge la 10,87 miliarde de euro, raportată la alocarea totală de 12,7 miliarde de euro.

l Veniturile totale medii lunare au fost de 7.301 lei pe o gospodărie în trimestrul III 2023 şi de 2.918 lei pe persoană, în creştere cu 5,7% pe o gospodărie, respectiv cu 5,3% pe o persoană, faţă de trimestrul II 2023, informează Institutul Naţional de Statistică. Comparativ cu trimestrul III al anului precedent, veniturile totale medii lunare pe o gospodărie au crescut cu 9,5%, iar cele pe o persoană, cu 9,6%. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4229 secunde