Agenții economici constănțeni sunt invitați la Virtual Qatar Matchmaking Event

228
< 1 min citire
Agenții economici constănțeni sunt invitați la Virtual Qatar Matchmaking Event - agentiieconomiciconstantenisunti-1643651568.jpg
Vreți să stabiliți noi parteneriate de afaceri? Centrul Enterprise Europe Network Constanța invită agenții economici să participe la cea de-a patra ediție a evenimentului Virtual Qatar Matchmaking Event, care va avea loc în intervalul 22 - 24 februarie 2022.
Prima ediție din 2020 a evenimentului organizat de Enterprise Europe Network și Banca de Dezvoltare Qatar a atras peste 2.500 de participanți.
Organizatorii evenimentului intenționează să aducă împreună companii renumite, distribuitori, întreprinderi locale, IMM-uri, start-up-uri, factori de decizie, reprezentanți ai agențiilor guvernamentale și utilizatori finali care să exploreze și să dezvolte parteneriate viitoare internaționale.
Evenimentul se adresează producătorilor și companiilor care activează în următoarele sectoare:
- construcții, materiale de construcții, produse chimice și echipamente electrice;
- plastic și ambalaje;
- produse chimice;
- produse din hârtie;
- bunuri de larg consum;
- produse alimentare și băuturi;
- echipamente medicale și farmaceutice;
- servicii IT&C.
Participarea este gratuită, dar participanții trebuie să se înregistreze și să completeze profilul companiei și să selecteze întâlnirile bilaterale B2B.
Înregistrarea on-line este deschisă până data de 23 februarie 2022, la următoarea adresă: https://matchmaking.qdb.qa/.
Pentru mai multe informații legate de participare și înregistrare, cei interesați pot contacta Centrul Enterprise Europe Network Constanța din cadrul Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, la: e-mail: [email protected], telefon: 0241 550960.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0414 secunde