Ajutor de minimis pentru crescătorii de porcine

165
Ajutor de minimis pentru crescătorii de porcine - ajutordeminimis-1479399212.jpg

Articole de la același autor

Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de minimis în sectorul zootehnic prin care se acordă, la achiziționare:

- maxim 3.000 lei pe cap de vieruș din rasă pură sau hibrid;

- maxim 1.100 lei pe cap de scrofiță din rasă pură;

- maxim 600 lei pe cap de scrofiță hibridă.

Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare (în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente).

Beneficiarii acestei scheme sunt întreprinderile din domeniul zootehnic care își desfășoară activitatea în sectorul producției primare. Beneficiarii ajutorului se obligă, prin angajament scris, să mențină în exploatație animalele de reproducție din rase pure sau hibride achiziționate pe o durată de minim 3 ani, începând cu data la care sprijinul financiar a fost acordat.

Pentru obținerea ajutorului de minimis, beneficiarii întoc-mesc cereri pe care le depun până la data de 5 decembrie 2016 la direcția pentru agricultură județeană pe a cărei rază teritorială se află exploatația înregistrată sau exploatația cu cel mai mare număr de animale. Sumele reprezentând ajutorul de minimis se plătesc începând cu data de 15 decembrie 2016. Fondurile alocate acestei măsuri sunt de 13,5 milioane lei și se asigură de la bugetul de stat.

De asemenea, printr-o altă hotărâre, Guvernul a suplimentat cu 9,8 milioane lei, până la 33,8 milioane lei, valoarea schemei de ajutor de minimis pentru achiziționarea de berbeci/țapi de reproducție din rase specializate pentru producția de carne și lapte, aprobată prin HG nr. 638/2016. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 11 Noiembrie 2016
Stire din Economie : Economia, pe scurt
Pagina a fost generata in 0.5397 secunde