Ajutor financiar pentru firmele din turism care participă la târgurile internaționale

250
Ajutor financiar pentru firmele din turism care participă la târgurile internaționale - firmeturism-1674156624.jpg

Articole recomandate

Societăţile cu activitate de turism pot accesa schema de ajutor de minimis în vederea decontării cheltuielilor de participare la târgurile internaţionale de profil, a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).

În acest sens, Guvernul României a aprobat, în şedinţa de miercuri, încadrarea în politicile fiscal-bugetare şi financiare ale statului român a schemei de ajutor de minimis pentru participarea întreprinderilor cu activitate de turism la manifestările expoziţionale, în pavilioanele naţionale, standurile specializate sau mini-expoziţiile din străinătate, la care va fi prezent MAT.

Programul vizează generarea unui efect stimulativ pentru beneficiari, prin subvenţiile acordate pentru promovarea produselor şi serviciilor turistice pe pieţele externe.

Potrivit ministerului de resort, beneficiarilor schemei de minimis le vor fi decontate cheltuielile astfel: 50% din cheltuielile reprezentând preţul transportului extern, fără a depăşi echivalentul în lei a 500 euro, calculat la data semnării actului final privind furnizarea ajutorului de minimis pentru 1 reprezentant/operator economic; 50% din cheltuielile reprezentând preţul primei nopţi de cazare, pentru câte un participant de la fiecare operator economic expozant, la nivelul baremelor stabilite pentru instituţiile publice categoria 1; 100% din cheltuielile pentru taxa de participare, închirierea de spaţiu pentru stand de la organizatori şi personalizarea, amenajarea şi decorarea standului.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6122 secunde