Criza forței de muncă din turism pune guvernanții pe jar

451
Criza forței de muncă din turism pune guvernanții pe jar - crizaforteidemuncadinturismpuneg-1648825462.jpg

Articole de la același autor

Criza forței de muncă cu care se confruntă turismul românesc a fost tema întrunirii interministeriale prezidată de ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

„Sectorul privat din industria turismului a semnalat în repetate rânduri existența unui deficit de forță de muncă în acest domeniu, problemă care s-a acutizat în perioada pandemiei, când, spre exemplu, numeroase structuri cu funcțiuni de primire turistică au fost nevoite să își restrângă activitatea, angajații fiind forțați să se îndrepte către alte domenii. Drept răspuns, în urma consultărilor avute și la nivel de premier, trebuie să unim eforturile astfel încât să venim cu un pachet de măsuri pe termen scurt, dar și în perspectivă, care să diminueze acest impact negativ”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu.

Deficitul de forță de muncă în industria turismului, din punct de vedere cantitativ, este de aproximativ 50.000 de lucrători. Cea mai acută problemă se întâlnește, în schimb, pe litoralul românesc, unde este necesară prezența a peste 20.000 de lucrători, preponderent sezonieri.

Soluțiile pe termen scurt, analizate în cadrul întâlnirii, se referă la importul de lucrători din țările non-UE, contingentul stabilit pentru acest an fiind de 100.000, și la modalitățile prin care poate fi redus timpul necesar pentru acordarea vizelor, precum și la corelarea vizei de ședere cu viza de muncă, angajator.

În continuarea dialogului, ministrul Cadariu a propus organizarea unei noi întâlniri la Palatul Victoria, în cursul săptămânii viitoare, cu implicarea tuturor factorilor decizionali, pentru realizarea unui plan de acțiuni.

Industria de profil a fost reprezentată în cadrul întrunirii de Daniel Mischie, președintele Alianței pentru Turism (APT), Dragoș Răducanu, prim-vicepreședinte al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Andreea Medvedovici, director executiv al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR), precum și de alți membri ai acestor structuri asociative.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4142 secunde