Ajutor nerambursabil de până la 57 de milioane de euro, pentru procesatorii români de alimente

254
Ajutor nerambursabil de până la 57 de milioane de euro, pentru procesatorii români de alimente - madr-1697463950.jpg

Articole recomandate

Procesatorii români de alimente pot primi până la 57.750.000 de euro, sprijin nerambursabil de la stat, prin Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare Investalim.


Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anunță, printr-un comunicat transmis luni, că a publicat condițiile accesării fondurilor disponibile pentru procesatori privind finanțarea acordată prin Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM.


“Am intrat în linie dreaptă cu acest program extrem de important pentru producţia românească și iată că vom lansa în data de 27 octombrie prima sesiune de depunere a proiectelor. Este o măsură menită să crească siguranţa alimentară a ţării şi să sprijine fermierii români.


Bugetul total al programului Investalim este de 590 de milioane de euro pentru perioada 2023-2026. Asta înseamnă aproximativ 148 de milioane de euro, anual. Prin această schemă vor fi înființate și modernizate unități de procesare în sectorul industriei alimentare”, a spus ministrul Florin Barbu.


În baza acestor documente, potențialii beneficiari pot demara pregătirea documentației necesare accesării de către solicitanți a fondurilor INVESTALIM.


Cererile de aprobare pentru finanțare vor putea fi depuse de către potențialii beneficiari începând cu data de 27 octombrie 2023, ora 08:30. Depunerea şi înregistrarea cererilor de acord pentru finanţare se realizează în termen de 30 de zile calendaristice, respectiv în intervalul 27 octombrie 2023, ora 08:30 - 27 noiembrie 2023, ora 16:30.


Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM se implementează în perioada 2023 – 2026 prin Schema de ajutor de stat INVESTALIM.


Condiții de eligibilitate în programul Investalim


Beneficiarii eligibili pentru acest tip de sprijin pot fi întreprinderile nou-înființate sau întreprinderile în activitate, atât IMM, cât și întreprinderi mari, înființate conform Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.


Intensitatea sprijinului nerambursabil are valori cuprinse între 30 – 70%, iar nivelul ajutorului de care poate beneficia o întreprindere poate ajunge până la un maxim total de 57.750.000 de euro.


Activitățile eligibile pentru care se acordă finanțare prin intermediul schemei de ajutor de stat INVESTALIM sunt: prelucrarea și conservarea cărnii, prelucrarea şi conservarea cărnii de pasăre, fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre), prelucrarea şi conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor, prelucrarea şi conservarea cartofilor, fabricarea sucurilor de fructe și legume, prelucrarea și conservarea fructelor şi legumelor, fabricarea uleiurilor şi grăsimilor, fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor, fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie, precum și fabricarea zahărului.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4014 secunde