Alegeri în CNIPMMR: un vicepreședinte constănțean

494
Consiliul Național al Întreprin-derilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), confederație patronală repre-zentativă la nivel național pentru IMM-uri, a organizat la sfârșitul săptămânii trecute lucrările celei de a VI-a Convenții Naționale. La acest eveniment, care are loc o dată la patru ani, au participat nu mai puțin 168 de delegați, reprezentând cei 86 de membri plini (federații regionale și sectoriale) și membri asociați afiliați la CNIPMMR.
În cadrul acestei Convenții Naționale a CNIPMMR au avut loc și alegeri pentru următorii patru ani. Astfel, în funcția de președinte al CNIPMMR a fost reales Ovidiu Nicolescu, iar în funcția de prim-vicepre-ședinte, Ioan Mintaș.
În rândul vicepreședinților se numără și președintele Patro-natului Întreprinderilor Mici și Mijlocii Constanța, Iulian Gropoșilă, care a fost ales în funcția de vicepreședinte pe formare profesională, inovare, cercetare și servicii pentru IMM-uri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4168 secunde