APIA rambursează diferența de acciză pe motorină

177
APIA rambursează diferența de acciză pe motorină - apiareturneaza-1390838701.jpg

Articole recomandate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că până la 31 ianuarie 2014 (inclusiv) se depun cererile pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenței de acciză pentru motorina utilizată în agricultură, trimestrul IV 2013.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenței dintre acciza standard și acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.
Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanțare depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoțite de o situație centralizatoare privind cantitățile de motorină achiziționate în trimestrul respectiv, precum și de documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 1229/2013, potrivit căruia, "cantitatea de motorină nu poate depăși 40% din cantitatea totală calculată și stabilită conform acordului prealabil rectificativ pentru cererile de acord prealabil pentru finanțare aferente anului agricol 2013-2014".
În cazul în care documentele justificative privind achiziția de motorină anexate la cererea de plată trimestrială pentru rambursare aferentă anului 2013 nu acoperă cantitatea calculată și stabilită prin acordul prealabil rectificativ pentru anul 2013, diferența se reportează pentru anul 2014.
Cantitățile de motorină ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare se stabilesc prin ordin al ministrului cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, cu încadrare în prevederile bugetare aprobate.
Ajutor necuvenit reprezintă orice sumă care, în urma verificărilor efectuate de către APIA sau de către alte instituții abilitate, se constată că a fost acordată beneficiarilor care nu au respectat prevederile legale.
Beneficiarii care, prin înscrierea sau atestarea de date nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului de stat, au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai beneficiază de ajutor pentru o perioadă de trei ani. Totodată, su-mele reprezentând ajutor necuvenit se recuperează de la beneficiarii ajutorului de stat.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7043 secunde