Banking, energie, achiziţii publice. INFO economic

154
Banking, energie, achiziţii publice. INFO economic - 1-1697179522.jpg

Articole de la același autor

l Ratele dobânzii este important să rămână unde sunt pentru mai mult timp, ca aproape peste tot în lume, pentru a nu risca o reaprindere a inflaţiei, susţine Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României. Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 8,8% în luna septembrie, în linie cu prognoza BNR pentru sfârşitul celui de-al treilea trimestru din 2023. Avansul preţurilor de consum în termeni lunari a fost de 0,8%, un nivel destul de ridicat, iar principala preocupare o reprezintă categoria serviciilor, ce accelerează cu 12% faţă de luna septembrie a anului precedent.

l Naxxar Renewable Energy Management Holding a semnat un acord condiţionat cu Polenergia, cel mai mare grup energetic privat polonez, pentru vânzarea unui pachet de acţiuni de 60% în cadrul companiei de proiect prin care are loc dezvoltarea parcului eolian NX4, unul dintre cele mai mari proiecte de energie eoliană onshore din România, dar şi din Europa. Proiectul NX4 presupune construirea unor parcuri eoliene cu o capacitate totală de până la 685,6 MW, situate în judeţul Tulcea. Regiunea Dobrogea deţine un potenţial eolian substanţial, cu viteze medii ale vântului ce depăşesc 8 metri pe secundă.

l Executivul a aprobat propunerea de Hotărâre de Guvern înaintată de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene referitoare la modificarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea condiţiilor generale şi specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziţie aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice. Decizia a apărut din necesitatea clarificării situaţiei cu privire la dificultăţile întâmpinate în circuitul fluxului de numerar în cadrul proiectelor de infrastructură de transport de interes naţional. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Duminică, 17 Septembrie 2023
Stire din Economie : Bursă, energie, agricultură. INFO economic
Pagina a fost generata in 0.4414 secunde