CERONAV a coordonat un proiect european de 2.167.820 euro

616

Articole de la același autor

Ieri, la hotelul "Bulevard", din Constanța, a început conferința finală a proiectului NELI, dedicat transportului fluvial. La realizarea lui au lucrat împreună, timp de trei ani, 15 parteneri din 8 țări - România, Austria, Ungaria, Bulgaria, Slovacia, Croația, Serbia și Ucraina. Proiectul, finanțat din fonduri europene, a fost coordonat de Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV. El a beneficiat de un buget total de 2.167.820 euro, din care 773.763 euro au revenit partenerilor din România.
La eveniment participă peste 50 de persoane, reprezentanți ai instituțiilor partenere. Printre raportorii conferinței s-au numărat: Dorel Popa - directorul general al CERONAV, Vasile Pipirigeanu – managerul proiectului, Mirjana Vidanovic – manager de finanțare externă, Ana Legănel și Ghiuler Manole (CERONAV), Karin Kainzinger (Ennshafen OÖ GMBH), Marina Tusek (Inland Navigation Development Centre) și Gergely Mezo (National Association of Radio Distress - Signalling and Infocommunications).
Au fost prezentate comunicări privind: proiectul NELI și centrele de informare și instruire de pe coridorul Dunării (InfoDanube, din Galați, Infocenter Danube, din Enns, Austria, RIS Training Centre, din Sisak, Croația și DUNAPROMO, din Budapesta, Ungaria).
Atracția zilei a reprezentat-o centrul informațional amenajat într-una din sălile hotelului, în care participanții au avut prilejul să își testeze aptitudinile de marinar pe simulatoare.
"Pentru obținerea finanțării destinate informării și educației privind transportul fluvial au fost depuse 820 de aplicații. Doar 40 dintre ele au fost selectate de Comisia Europeană, 4 fiind coordonate de România. Cel mai înalt punctaj a fost obținut de proiectul NELI" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Ana Legănel.
Realizat în cadrul proiectului NELI, Centrul de informare și instruire InfoDanube, din Galați, a devenit un punct de atracție pentru tineri. InfoDanube a găzduit, deja, șapte evenimente: întâlniri cu elevii, studenții și șomerii. El se dovedește a fi util în orientarea educațională și profesională a tinerilor.
În cea de a doua zi a conferinței de la Constanța, oaspeții vor vizita administrația portului Constanța, terminalul de containere de la Constanța Sud, ecluza de la Agigea și CERONAV.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 07 Septembrie 2011
Stire din Economie : Vreți o carieră în transportul fluvial?
Pagina a fost generata in 0.318 secunde