Cimitirul de vagoane din portul Constanța e o strategie a Ministerului Transporturilor

Marţi, 06 Iulie 2021, 08:30
1179
În ediția din 3 iunie 2021, ziarul „Cuget Liber” a publicat articolul „Compania CFR Marfă a transformat portul Constanța în cel mai mare cimitir de vagoane din lume!”. Arătam că: „Sute de vagoane de marfă abandonate cu anii ocupă rețeaua de cale ferată a portului Constanța. În februarie 2012 numărul lor se ridica la 810, astăzi mai sunt vreo 600”.

Pentru corecta informare a cititorilor ziarului nostru, i-am solicitat Ministerului Transporturilor, în aceeași zi, să ne răspundă la următoarele întrebări:

- În baza cărei legi sau strategii guvernamentale Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” a abandonat de peste un deceniu, în portul Constanța, circa 600 de vagoane de marfă?

- Când va dispune Ministerul Transporturilor desființarea „cimitirului de vagoane” din portul Constanța?

Pe data de 5 iulie, Biroul de presă al ministerului ne-a transmis următorul răspuns: „Având în vedere solicitarea dumneavoastră înregistrată cu nr. 22805/2021, vă transmitem informațiile furnizate de către SNTFM CFR Marfă SA. Cele aproximativ 600 vagoane care staționează în portul Constanța fac parte dintr-o strategie a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii de stingere a datoriilor SNTFM CFR Marfă către administratorul de infrastructură CNCF CFR SA și Agenția Națională de Administrare Fiscală – ANAF, prin valorificarea parcului de vagoane excedentar. Astfel, un număr de 200 vagoane sunt sub executare silită de către CN CFR SA, iar 400 vagoane se află sub sechestru asigurător la ANAF.”

V-ați lămurit, stimați cititori, cum stau lucrurile cu cimitirul de vagoane din portul Constanța?



Pagina a fost generata in 0.4388 secunde