Concurs Clusterul - o soluție europeană de criză, fără șanse mari în România

Ministerul Economiei și Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură (CCINA) Constanța încearcă imposibilul – crearea de clustere de afaceri la nivel local.

În teorie, clusterul (sau polul de competitivitate) este o idee genială. Firmele dintr-un segment al pieței se unesc, adoptă aceeași strategie, dar rămân în competiție directă.
În practică, managerii ar trebui să fie inteligenți, să aibă încredere în ceilalți, să uite de ranchiună și invidie și să se unească pentru a supraviețui. Desigur, încrederea poate fi câștigată printr-un contract inteligent, prin niște reguli clare ale clusterului. Inițiativa trebuie să pornească însă de jos, de la mediul de afaceri. Statul nu poate obliga pe nimeni să se asocieze.
"Județul Constanța are potențial în acest sens. Se pot face clustere în turism, în rândul exportatorilor, în industria constructoare de nave sau în agricultură. Agenții econo-mici trebuie să înțeleagă că marile asociații patronale nu funcționează decât la București. Pe plan local, trebuie să fie uniți, să lase la o parte metehnele românești", spune Mihai Daraban, președintele CCINA Constanța.
În plus, Uniunea Europeană consideră clusterul un instrument anti-criză, ceea ce înseamnă prioritate la contactarea fondurilor comunitare.
"Clusterul presupune o cola-borare între toate părțile unui seg-ment de piață. Spre exemplu, în agricultură, vorbim de o colaborare între fermieri, procesatori și distribuitori. Într-un cluster inovativ putem avea universități, adminis-trație locală, institute de cercetare, companii multinaționale și IMM-uri", spune Christina Lecuță, specialist în cadrul Ministerului Economiei.
În mare, clusterele se împart în două categorii distincte. Există polii de competitivitate, care se supun politicii de stat, ca în Franța, unde există peste 70 de astfel de organizații. Mecanismul este destul de "birocratic", însă se elimină orice tentativă de monopol și, implicit, de abuz de poziție dominantă. În alte state, cum ar fi Germania sau Suedia, ideile pentru colaborări masive vin din mediul de afaceri, de jos în sus.
În România, situația este deocamdată incertă. "UE ne-a cerut să facem o hartă a clusterelor, pe care să o adăugăm la cea comunitară. Încercăm acum să centralizăm datele, să facem un ghid special pentru cei care vor să creeze un pol de competitivitate", mai spune Christina Lecuță.
În prezent, există două instrumente financiare care pot fi utilizate la startul unui pol de competitivitate. Programul UE care sprijină politica industrială prevede finanțări de maximum 200.000 euro/proiect, care se acordă conform regulilor de minimis. Alocații financiare nerambursabile mai pot fi contractate și prin Planul Sectorial de Cercetare.
"Finanțarea poate veni și de la membrii grupului. Spre exemplu, există un cluster în industria auto, demarat de constructorul Renault", explică reprezentantul Ministerului Economiei.
Ca orice altă organizație, clusterul are nevoie de management, de o politică de marketing, de un buget & plan pe 3 – 5 ani, de administratori capabili să integreze planurile în marele joc comun de piață al Uniunii Europene. Managerul poate fi de la una dintre firmele componente, trainingul său putând fi realizat cu bani europeni, prin intermediul Programului Operațional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane.
"Clusterul funcționează ca un mare consorțiu de firme. Pot fi accesate fondurile importante, disponibile pe POS – Creșterea Competitivității Economice, pentru dezvoltarea produselor și serviciilor inovative. Un pol de competitivitate are șase mari să acceseze banii UE, conferă siguranță finanțatorilor", spune Christina Lecuță.
Pe baza informațiilor colectate din mediul național de afaceri, Ministerul Economiei va trimite la Bruxelles un raport complet privind interesul pentru clustere și posibilitățile reale de dezvoltare.