Codul fiscal "minune", în labirintul avizărilor

115
Codul fiscal

Articole de la același autor

Potrivit fostului ministru de finanțe, Daniel Chițoiu, în parteneriat cu reprezentanții mediului de afaceri, au fost rescrise Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, documentele aflându-se, în momentul de față, pe traseul de avizare. "Prin unificarea actelor normative din domeniul fiscal, în premieră în ultimii 24 de ani, într-un Cod fiscal clar, coerent, fără loc de interpretări, va crește eficiența administrării fiscale și vor fi simplificate procedurile de administrare a creanțelor fiscale" - se arată în comunicatul dat publicității.
Sper că respectivul Cod nu va fi îngropat înainte de a se naște. N-ar fi prima oară când măsurile reformiste lansate cu mare pompă se pierd pe drum. Vă mai aduceți aminte că pe timpul Guvernului Tăriceanu a existat o primă tentativă de a reduce numărul de taxe, impozite, contribuții și tarife fiscale și parafiscale? Pe atunci s-a constituit o comisie de analiză care a lucrat doi - trei ani de zile, fără niciun rezultat. 
Pe timpul guvernelor Boc, tema a fost reluată și comisia reînființată. Care a fost rezultatul muncii ei? În loc să scadă, numărul dărilor a crescut. 
Teamă îmi e că povestea se va repeta și în cazul acestui Cod minune despre care se vorbește încă de pe timpul Guvernului Tăriceanu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 18 Noiembrie 2013
Stire din Economie : Calendarul fiscal al lunii noiembrie
Vineri, 04 Octombrie 2013
Stire din Economie : Reformă fiscală cu pipeta
Pagina a fost generata in 1.1337 secunde