Cele mai grave amenințări la adresa economiei naționale

196
Cele mai grave amenințări la adresa economiei naționale - celemaimariamenintari-1393171354.jpg

Articole de la același autor

Care sunt cele mai mari amenințări pentru economia României, în 2014? Instabilitatea guvernamentală, prelungită până la nivel de criză, este una dintre ele, dar nu cea mai importantă. Mult mai gravă este incapacitatea Guvernului Ponta de a stabili strategii de dezvoltare economică și socială, de a le transpune în obiective și măsuri concrete și de a le duce la bun sfârșit.
Cea mai bună dovadă o reprezintă faptul că primele două variante ale propunerii privind acordul de parteneriat cu UE, pentru perioada 2014 - 2020, i-au fost respinse de Comisia Euro-peană. De ce? Întrucât Cabinetul Ponta n-a fost în stare să conceapă un proiect în care să spună clar ce vrea să facă cu zecile de miliarde de euro pe care le solicită de la bugetul european, ce obiec-tive concrete vrea să realizeze. 
Eugen Teodorovici, ministrul fondurilor europene, tot dă asigurări că cea de-a treia variantă a acordului va fi trimisă la timp, până la începutul lunii martie. Dar riscul ca și aceasta să fie respinsă de Comisia Europeană (din aceleași motive ca și primele două) este mai mare decât probabilitatea de a fi acceptată. Nu cred că în decurs de numai patru luni s-a schimbat ceva în profesionalismul și filosofia economico - socială a Cabinetului Ponta.
Nici Comisia Europeană nu crede. De altfel, de curând, ea l-a avertizat că România va pierde finanțarea comunitară și va fi nevoită să execute proiectele cu bani de la bugetul de stat și de la beneficiari, dacă nu vor fi finali-zate până la sfârșitul anului 2015. De asemenea, a atras atenția că țara noastră trebuie să se grăbească și să depună noi proiecte. 
România ar mai putea absorbi, până în 2015, cota de 65% rămasă din fondurile structurale ce îi fuseseră alocate pentru perioada 2007 - 2013, dar trebuie să se grăbească și să depună și ultimele proiecte în 2014. 
Culmea este că, în timp ce Bruxelles-ul îi transmite Executivului avertismente peste avertismente, Ministerul Fondurilor Europene se laudă în comunicate de presă cu "recordurile" sale: cea mai mare sumă încasată într-o singură zi, de la UE, cea mai mare sumă anuală absorbită în intervalul 2007 - 2013.
Alte amenințări vin din zona supra-accizării carburanților. Mediul de afaceri a avertizat, în van, despre consecințele asupra prețurilor, inflației, competitivității produselor românești pe piața internă și externă, dinamicii PIB-ului și nivelului de trai al populației.                  
Liberalizarea prețurilor la gazele din producția internă are efecte similare. Calendarul acestui an cuprinde patru cutremure: patru majorări de preț pentru gazele livrate sectoarelor casnic și non-casnic. Prima a avut loc în luna ianuarie. Șocurile ar putea fi diminuate, dacă s-ar ține cont de Legea energiei 123/2012. Aceasta oferă posibilitatea amânării aplicării măsurii pentru gazele livrate sectorului non-casnic.
Noua taxă de 1,5%, ce se aplică din acest an la valoarea brută a construcțiilor speciale, are un impact negativ direct asupra costurilor de fabricație și asupra prețurilor de desfacere. Introducând-o, guvernul a ridicat un obstacol în calea proiectelor de investiții din producție, generatoare de locuri de muncă. 
Dacă adăugăm la toate acestea și efectul pomenilor din bani publici, din acest an electoral, avem tabloul complet al marilor amenințări la adresa economiei și vieții noastre de zi cu zi, în 2014. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4427 secunde