Condițiile de funcționare pentru școlile de șoferi vor fi îndulcite

Miercuri, 07 Aprilie 2021
274
Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere un proiect de act normativ pentru modificarea Ordinului nr.733/2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere.

Prin modificările aduse se urmărește:

- crearea cadrului ca școlile de conducători auto organizate la nivelul Ministerului Educației să utilizeze în procesul de pregătire profesori de legislație rutieră și instructori auto angajați cu contract de muncă pe perioadă determinată, conform propriilor reguli de angajare;

- ca școlile de conducători auto care dețin mai multe autorizații de funcționare să poată utiliza un vehicul la oricare dintre aceste școli de conducători auto;

- eliminarea condiționării menținerii valabilității autorizației unei școli de conducători auto de îndeplinirea unui procent minim de promovabilitate, condiționare care până în prezent nu a fost aplicată, urmare a amânării succesive a prevederilor Normelor care stabilesc acest fapt;

- clarificarea categoriilor de permis de conducere pentru care un instructor auto poate efectua pregătire practică în funcție de categoriile pentru care este atestat.



Pagina a fost generata in 0.1584 secunde