"Costa Mediterranea" face cinci escale în portul Constanța

430
Numărul navelor de pasageri care fac escală în portul Constanța crește pe măsură ce ne apropiem de sezonul estival. Pe data de 26 aprilie 2012, va sosi pachebotul "Spirit of Adventure". De 1 mai este așteptată nava fluvială "River Adagio", a companiei americane "Grand Circle". Pe 20 mai, va acosta în terminalul de pasageri nava "Seabourn Quest".

Tot pentru luna mai, pentru data de 24, și-a anunțat sosirea hotelul plutitor "Costa Mediterranea". Aceasta este un gigant de 292,5 metri lungime, 32,2 metri lățime, 85.619 tone registru brut și o viteză de 24 noduri. Are 16 punți, dintre care 12 pentru uzul pasagerilor. A fost construit în șantierul naval Kvaerner Masa-Yards și a costat 400 de milioane de euro. Primul voiaj l-a efectuat pe 16 iunie 2003. Poate lua la bord 2.680 de pasageri și are un echipaj de 840 de persoane. Potrivit companiei "Idu Shipping & Services", care agenturează nava, "Costa Mediterranea" mai are anunțate escale, în portul Constanța, pe 16 iunie, 9 iulie, 12 august și 15 septembrie.

În sezonul de croaziere din acest an, din portul Constanța, au fost programate 45 de nave de pasageri să acosteze la terminalul de pasageri al Portului Constanța. Dintre acestea, 18 sunt nave maritime de mare capacitate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8451 secunde