Navele străine sunt afectate de greva din portul Constanța

1004
Navele străine sunt afectate de greva din portul Constanța - port2-1335370852.jpg
Firmele de agenturare și navele străine care ajung în România sunt afectate de greva de la administrația portului Constanța.

Clc. Corneliu Idu, președintele companiei "Idu Shipping & Services", a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber": "Situația este extrem de gravă. Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța nu mai emite facturi pentru cheltuielile portuare ale navelor străine care fac escală în porturile Constanța, Midia și Mangalia. Din această cauză, agenții navelor nu mai pot trimite deconturi finale de cheltuieli către armatori, deși sunt obligați să o facă în termen de 30 de zile. În luna aprilie am agenturat un număr de 60 de nave, dar nu am primit nicio factură de la CNAPMC. Toate companiile de agenturare sunt în aceeași situație."

Grav este și faptul că, din cauza paralizării CNAPMC, porturile maritime românești nu își mai respectă obligațiile ce le revin în baza Convenției internaționale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave (MARPOL), modificată prin Protocolul încheiat la Londra la data de 17 februarie 1978 (pe care Parlamentul României a ratificat-o prin Legea 6/1993).

"În baza Convenției MARPOL, administrația portuară are obligația să preia reziduurile lichide de la navele străine care intră în porturile Constanța, Midia și Mangalia. Din momentul în care a început greva, navele specializate ale CNAPMC nu au mai preluat de la navele comerciale șlamul, apele de santină, apele din tancurile de balast și apele rezultate din spălarea magaziilor. Din acest motiv, s-a ajuns la situații nu doar penibile, ci și costisitoare pentru armatori. De curând, o navă a descărcat minereu la Constanța. Pentru că urma să încarce cereale, era necesară spălarea magaziilor și predarea apelor rezultate din această operațiune. Întrucât CNAPMC nu mai asigură acest serviciu obligatoriu, nava a fost nevoită să iasă în largul mării, să efectueze spălarea și să se ducă până în Turcia pentru a preda apele reziduale, după care s-a întors la Constanța să preia marfa" - relatează Clc. Corneliu Idu.

Statul român (prin intermediul CNAPMC) nu mai asigură serviciile obligatorii cerute de Convenția MARPOL, în schimb nu se dă în lături să aplice amenzi usturătoare navelor care provoacă o poluare cât de mică. "Prevederile convenției și ale legilor nu sunt aplicate în mod egal tuturor celor ce le încalcă. Autoritatea Navală și căpităniile ar trebui să sancționeze nu doar navele care poluează, ci și administrația portuară, pentru că nu își îndeplinește atribuțiile legale" - afirmă Idu.

În ciuda faptului că angajații de la CNAPMC sunt de peste două săptămâni în grevă spontană, firmele de agenturare nu au primit nicio notificare oficială în acest sens. "Este incredibil ce se întâmplă. Noi nu am primit nicio înștiințare oficială din partea administrației portuare că ar fi în grevă. Din acest motiv, nu putem invoca forța majoră în litigiile ce decurg din nerespectarea contractelor comerciale" - a afirmat președintele companiei "Idu Shipping & Services".

Efectele grevei încep să se acumuleze. Din cauza conflictului de muncă de la CNAPMC, porturile maritime românești nu mai sunt sigure din punct de vedere social, nu mai asigură toate serviciile și nu își mai îndeplinesc obligațiile cerute de convențiile internaționale. Activitatea firmelor de agenturare și a armatorilor este tot mai mult perturbată și navele sunt obligate la cheltuieli nejustificate.

Întrucât CNAPMC nu își mai îndeplinește de două săptămâni și jumătate toate obligațiile legale, este necesară intervenția urgentă și eficientă a Ministerului Transporturilor pentru soluționarea crizei.

Până în prezent, instituția cedntrală s-a limitat la a transmite două comunicate de presă și a trimite de două ori corpul de control la CNAPMC.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2764 secunde