Cu ce propuneri vin reprezentanții IMM-urilor

456
Multe IMM-uri de pe plan local, ca și de pe plan național, încă se confruntă cu efectele crizei ce a îngenuncheat o bună parte a mediului de afaceri. Reprezentanții Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii Constanța (PIMM) vin cu câteva propuneri, trasate de Consiliul Național al IMM, pe care speră să le ia în considerare autoritățile centrale.

În primul rând, aceștia solicită aplicarea principiului "Gândiți mai întâi la scară mică" - "Gândiți-vă mai întâi la IMM-uri" în toate deciziile la nivel național și local privind cadrul legislativ și procedurile administrative. Potrivit reprezentanților PIMM Constanța, reglementările și procedurile administrative pentru IMM-uri trebuie să constituie regula, iar pentru întreprinderi mari, excepția, pentru că IMM-urile reprezintă 99,7% din totalul întreprinderilor din România (91% fiind microîntreprinderi).

Apoi, se solicită evaluarea în mod sistematic a impactului legislației asupra IMM-urilor cu ajutorul unui "test IMM" și aplicarea principiului "Gândiți mai întâi la scară mică" nu numai în legislație, ci și la procedurile administrative care afectează IMM-urile.

Reprezentanții PIMM mai cer autorităților să prezinte, anual, la o dată prestabilită, o planificare anticipată a legislației referitoare la întreprinderi și care va intra în vigoare în cursul următoarei perioade bugetare. În plus, se dorește ca organizațiile reprezentative pentru IMM-uri să fie consultate la pregătirea analizelor și să beneficieze de un "drept la replică" înainte de publicarea definitivă a acestora. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0038 secunde