Băncile "dezgheață" creditarea IMM-urilor

4225
Băncile
În acest an, firmele așteaptă de la bănci reluarea creditării, pentru a pune în mișcare un sector economic blocat de recesiune. Receptive, unele bănci au început deja relansarea și ajustarea portofoliilor de produse pentru firme.

Banca Transilvania, spre exemplu, a lansat o nouă facilitate, numită "Ieșirea din iarnă", prin care clienții IMM își pot restructura creditele de investiții, pentru a depăși perioada grea de la început de an, în care ritmurile de producție și vânzare sunt, în mod tradițional, mai scăzute.
Firmele beneficiază de trei luni de grație, în primul semestru din 2010, putând să amâne integral sau parțial plata ratelor și dobânzilor la credite.
Pot accesa facilitatea firmele care au credit majoritar contractat la BT, în valoare de cel mult un milion de lei, și care nu au restanțe.
"Lansarea unei soluții noi pentru companii a fost o prioritate în acest an. Avem o întreagă platformă anti-criză, cu soluții pentru diferite segmente de business. Pe lângă credite și facilități, oferim IMM-urilor și numeroase servicii de consultanță", a declarat Robert C. Rekkers, directorul general al Băncii Transilvania.
În platforma anti-criză a BT mai sunt incluse creditul gata garantat (soluție creată împreună cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri), abonamentul bancar (facilitate de reducere a cheltuielilor cu comisioanele bancare lunare), facilitățile de restructurare a creditelor, sesiunile de training organizate de Clubul Întreprinzătorului Român și serviciile de consiliere la accesarea fondurilor europene.
Și Banca Comercială Română (BCR) a început anul 2010 cu o atitudine pro-business, contrac-tând un împrumut de 75 milioane euro, de la Banca Europeană de Investiții (BEI), pentru finanțarea proiectelor IMM-urilor.
"Circa 40% dintre IMM-urile din România sunt clienți BCR. Managerii care implementează proiecte în industrie, turism, servicii și agricultură pot solicita finanțare de până la 12,5 milioane euro, pentru proiecte cu valoare maximă de 25 milioane euro", a declarat Ramona Ivan, repre-zentant al băncii.
BCR mai beneficiază de o linie de credit acordată de BEI în 2006, în valoare de 50 milioane euro, prin care au fost finanțate peste 90 de proiecte ale IMM-urilor autohtone, cu precădere în agricultură, zootehnie, industria alimentară, industria producătoare, turism și servicii.
Cele mai ample proiecte au beneficiat de împrumuturi de până la 5 milioane euro, valoarea medie a creditelor ridicându-se la 550.000 euro. Peste 75% din fondurile BEI au fost alocate clienților BCR care au realizat proiecte cu fonduri europene, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), Programului Operațional Sectorial și Programului Operațional Regional.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3392 secunde