Cu oferta nemțească VOLKSBANK, redescoperim micile bucurii ale vieții

1085
1
Cu oferta nemțească VOLKSBANK, redescoperim micile bucurii ale vieții - volksbank1-1328196301.jpg
Resimțind prăpastia care se căsca la mijlocul anului trecut între reali-tate și poziționarea brandurilor bancare, în sensul că oamenii trăiau o realitate, iar băncile o altă realitate, echipa Volksbank a decis că e momentul să refacă bazele relației cu clientul.

"Clienților li se tăiau salarii, erau victimele unor planuri de criză, strângând cureaua, în timp ce băncile erau pe linia «vine zâna și îți dă credit» ori «ieșim și cântăm toți în fața casei»", declară plin de luciditate Claudiu Albu, director regional Constanța - Volksbank.

Astfel s-a născut noua ofertă pentru persoane fizice, adaptată zilelor noastre, care deși pare rigidă este corectă, ușor de înțeles și fără capcane de marketing, cu prețuri normale și fără să necesite luarea unor decizii complicate.

Oferta pleacă de la trei blocuri mari de relație bancară, respectiv operațiuni de zi cu zi, economisire și creditare și care cuprinde câte două-trei produse pe fiecare pachet.

În relația cotidiană cu banca au fost gândite trei niveluri de conturi care combină mai multe produse: contul de salarii care include și internet banking, contul simplu și contul Gold, care include dobândă pe soldurile de pe contul curent.

La economisire a fost lansat un plan de economii care încurajează economisirea pe termen lung, de cinci ani, și au fost regândite depozitele la termen scadent.

Pe creditare s-a plecat de la produsele de bază, respectiv overdraft-ul, care a devenit mai popular decât cardul de credit, la care se adaugă creditul imobiliar în două opțiuni generic intitulate "2 în 1", respectiv achiziție imobil sau refinanțare, cu dobânzi de 6,99% la euro și 9,6% la RON.

Aceste noi produse acoperă, în opinia directorului Claudiu Albu, circa 90% din nevoile unui client bancar.

De asemenea, a fost refăcută oferta de carduri, prin regândirea design-ului lor. Actualele carduri sunt inspirate de elemente ale naturii, mai viu colorate, dar în același timp simple, expresia cea mai clară a micilor bucurii din viața noastră.

În luna mai a acestui an, Volksbank România sărbătorește 12 ani de când se află pe piața românească, timp în care s-a dezvoltat continuu, deținând la ora actuală 135 de unități și ocupând locul șase pe piață cu active totale în valoare de 4,7 miliarde de euro.

În plan național, Volksbank Constanța se situează pe locul patru la capitolul credite acordate, după București, Cluj și Timiș.

Comentează știrea

viorel
3 februarie 2012
bravo

In sfarsit se misca cineva si spre clienti, se observa o schimbare mare in ultimul an atat in gandirea produselor, cat si in atitudinea angajatilor

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3876 secunde