Cum e mai avantajos să cumpărăm o mașină. Credit auto, de nevoi personale sau leasing?

10056
171
Cum e mai avantajos să cumpărăm o mașină. Credit auto, de nevoi personale sau leasing? - masina1-1362067121.jpg
Constănțenii care vor să-și cumpere o mașină nouă, dar nu au bani puși deoparte au la această oră trei variante. Fie aleg un credit auto, fie unul de nevoi personale, fie merg pe varianta leasingului. Desigur, fiecare are avantajele și dezavantajele sale, cum fiecare bancă are, sau nu, toate aceste trei variante enumerate. Mai mult, atunci când vorbim despre creditele auto, unele finanțează 100% din valoarea mașinii, altele solicită un avans de cel puțin 15%. 


Folosind simulatorul de credite am realizat câteva calcule simple, pentru a ne putea da seama ce tip de credit este mai avantajos strict din punct de vedere al sumei totale pe care ajungem să o achităm. Am luat ca referință 12.000 de euro, așadar nu o sumă foarte mare, și două intervale de rambursare a creditului: în patru ani (48 de luni) și în cinci ani (60 de luni).

La BRD, de exemplu, în cazul creditului pentru achiziționarea unui autovehicul (mașină nouă), în euro, cu plata ratelor lunare egale, avem o dobândă anuală de 6,71%. Așadar, pentru un credit pe patru ani, rata lunară va fi undeva la 300 de euro, iar suma finală de plată, aproape 15.000 de euro. Dacă alegem o perioadă mai mare de rambursare, de cinci ani, rata lunară scade la aproximativ 250 de euro, însă suma finală de plată ajunge la aproape 15.800 de euro.

Pentru varianta în lei a acestui credit, valorile nu sunt cu mult diferite, și asta pentru că în acest caz dobânda anuală este de 7%. La suma totală de plată vorbim așadar despre o diferență (în plus) de nici o sută de euro.

Creditul de nevoi personale fără obiect nu este nici mai avantajos, dar nici cu mult mai scump, având o dobândă anuală de 7,71%. Pentru un credit de 12.000 de euro, pe patru ani, suma finală de plată ajunge la nici 15.300, așadar făcând comparație cu creditul pentru achiziționarea unui autovehicul, diferența este de aproximativ 300 de euro, valoare care se menține și în cazul perioadei mai mari, de cinci ani. Varianta în lei se apropie și mai mult de cea a creditului auto în lei, și asta datorită dobânzii de 7,25%.

Când vine vorba despre leasing, lucrurile se mai complică puțin. Calculatorul BRD Leasing ne spune că trebuie să avem cel puțin 15% din valoarea mașinii. Așadar, pentru un autoturism a cărui valoare CIP (fără TVA) este de 12.000 de euro, valoarea finanțată este de 10.200, dacă trecem o valoare reziduală minimă, de doar 1%. Pentru un termen de rambursare de patru ani am avea un total de plată de aproximativ 17.500 de euro, cu 300 de euro rată lunară, iar pentru cinci ani, în jur de 18.100 de euro.

Iată ce arată simulatorul de credite în cazul Băncii Transilvania: în cazul unui credit auto, pentru o mașină nouă luată de la dealer, în valoare de 12.000 de euro, pe patru ani, dobânda este de 8,07%. Se ajunge la un total de plată de 14.000 de euro, cu o rată de asemenea, în jur de 300 de euro. Pentru cine alege perioada maximă, de 60 de luni, totalul de plată urcă la 14.600 de euro.

Pentru varianta în lei, dobânda urcă la 11,77%, așadar după patru luni ajungem să plătim undeva la 66.500 lei, adică puțin peste 15.000 de euro, sau în jur de 70.000 lei, pentru cinci ani (aproape 16.000 de euro).

În ceea ce privește creditul de nevoi personale, fără ipotecă, constănțenii cărora nu li se virează veniturile în contul acestei bănci ar achita, după patru ani, pentru echivalentul în lei a 12.000 de euro (banca oferă credite de nevoi personale numai în lei) peste 67.000 de lei, așadar puțin peste 15.000 de euro.

La BT Leasing am ales să facem un calcul pentru o mașină nouă în valoare de 12.000 de euro, însă cu TVA inclus și avans zero, cu asigurare Casco. După patru ani am ajunge să plătim peste 17.200 de euro, iar după cinci ani, aproape 18.500 de euro.

Exemplele de mai sus ar trebui să vă lămurească vizavi de nivelul diferențelor dintre cele trei tipuri de creditare. La fel de important este însă și partea de birocrație. În cazul unui credit auto sunt de ur-mat și de respectat mult mai mulți pași (obligatoriu Casco, intermediere bani de la bancă la vânzător, constituirea gajului pe mașină etc.), iar mulți îi pot considera inutil, având în vedere că diferența dintre un astfel de credit și unul de nevoi personale este, de cele mai multe ori, destul de mică. Pe de altă parte, leasingul, deși mai scump, poate fi accesat o idee mai ușor.


Comentează știrea

171 comentarii. Pagina 18 din 18. Click pe pagina dorită : 1 ...17 18 
Joshua Benjamin
7 decembrie 2022
oferta de imprumut

Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumut pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%, contactați-ne pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: [email protected]

171 comentarii. Pagina 18 din 18. Click pe pagina dorită : 1 ...17 18 

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 06 Februarie 2013
Stire din Economie : Ce alegem, creditul în euro sau în lei?
Pagina a fost generata in 0.7662 secunde