Doamnele mărilor și oceanelor. Peste 2.500 de românce au carnetul de marinar în buzunar

4171
1

Articole de la același autor

În vara anului 1992, când am început să lucrez la cotidianul „Cuget Liber” din Constanța, numărul femeilor din presa românească era extrem de mic. Marea lor majoritate erau angajate pe post de dactilografe și corectori. Rar se întâmpla ca o femeie să fie reporter sau redactor. La acea vreme am avut numeroase discuții cu conducerea ziarului și colegii de redacție. Încercam să îi conving că femeile au calități reale pentru munca de jurnalist, aducându-le argumente științifice, din lucrările de sociologie și psihologie. Viața mi-a dat dreptate. Astăzi, redacțiile sunt dominate de femei, iar multe dintre ele și-au câștigat aprecierea și admirația publicului.





Un mit greu de spulberat

În anul 1992, puțini erau și cei care acceptau ideea că femeile ar putea deveni navigatori. Cum așa? Marinăria era, de secole, rezervată bărbaților. Pentru a înfrunta mările și oceanele lumii este nevoie de mușchi, de curaj, de sacrificiu. La acea vreme, pentru mulți bărbați era de neconceput ca o femeie să tragă de parâme, de timonă, să urce până în vârful catargului, să strunească motoarele, diesel generatoarele și pompele în pântecul navei sau să traseze cursul voiajului pe hartă și să dea comenzi echipajului.

În anul 2000, Organizația Maritimă Internațională (IMO) a lansat programul „Femei la bord”, cu durata de 10 ani, care a început să dea rezultate, dar sub așteptări. Ponderea femeilor a început să crească, sărind de 1%, cele mai multe femei marinar fiind pe navele statelor dezvoltate din punct de vedere economic.



Până astăzi, mitul că navigația este o activitate exclusiv a bărbaților nu a fost spulberat. În prezent, femeile reprezintă doar 1,2% din numărul total al navigatorilor din flota mondială, arată un raport comun al BIMCO și ICS, pe anul 2021. Se estimează că numărul lor se ridică la 24.059, fiind în creștere cu 45,8% față de raportul din 2015.



Prea multe piedici

În ciuda prezenței tot mai mari a femeilor pe mare, shipping-ul continuă să dea dovadă de misoginism. Femeile sunt discriminate la angajare, la salarizare și promovare, prea puține nave au grupuri sanitare distincte pentru femei, iar abuzurile și hărțuirea din partea colegilor și a șefilor sunt frecvente.



În România, universitățile maritime au dat mii de absolvente în ultimii 30 de ani, dar cele mai multe dintre acestea au ales să rămână la uscat. Criza locurilor de practică pentru cadeți reprezintă principala piedică în calea unei cariere pe mare, mai ales pentru femei.

Câte femei navigatori are țara noastră? Potrivit datelor furnizate de Autoritatea Navală Română, la data de 1 martie 2022, în evidențele instituției figurau 2.514 femei posesoare de carnet de marinar și 320 de femei posesoare de carnete de serviciu.

Personalul navigant din sectorul maritim cuprinde 405 de femei, din care: 12 comandanți, 49 secunzi, 2 ofițeri electricieni, un ofițer mecanic, 128 ofițeri punte, un electrician, 197 ofițeri punte aspiranți, 5 ofițeri mecanici aspiranți, cinci ofițeri electricieni aspiranți, 4 marinari și un timonier.



La rândul său, personalul navigant din sectorul fluvial cuprinde 228 de femei, din care: 2 căpitani fluviali categoria A, 8 timonieri fluviali, un șef mecanic fluvial, un mecanic, 4 conducători de șalupă, 4 șefi de echipaj, 68 de marinari, 136 marinari stagiari, 3 mecanici stagiari și un electrician de bord.

Cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii, cotidianul „Cuget Liber” le adresează tuturor româncelor marinari urarea: La mulți ani fericiți!



Comentează știrea

Onedin
8 martie 2022
vise colorate

Cu tot respectul, analogia facuta in articol este fortata rau; nu poate fi comparata o aptitudine de filologie , cu una tehnica; pe scurt, sunt meserii "predestinate" pe pt si ceilalti, indiferent de falsul marketing cu egalitatea de sanse. Am lucrat cu asa zis colege in marina comerciala, pe scurt, 99,99% nu au ce cauta pe o nava decat ca pasagere, sau in domeniul horeca. Restul discutiei, sunt vorbe in vant care dau bine la public. O zi buna

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9624 secunde