Economii de 15 miliarde euro prin simplificarea unei declarații fiscale

101

Articole de la același autor

Comisia Europeană a propus introducerea unei declarații de TVA simplificate din 2017. Este vorba de o declarație unică, ce va înlocui declarațiile naționale. Măsura - apreciază CE - va asigura reduce-rea cu până la 15 miliarde de euro a costurilor pentru întreprinderi.

Ea se înscrie în cadrul programului REFIT, care vizează simpli-ficarea regulilor și reducerea poverii administrative pentru întreprinderi.

Viitoarea declarație de TVA se va face pe bază lunară și va avea doar cinci rubrici obligatorii de completat, chiar dacă statele membre vor dispune de o marjă de manevră pentru a adăuga și alte rubrici, până la 26 maxim.

Cu o singură floare nu se face reformă. Pentru a diminua semnificativ birocrația fiscală și costurilor pe care le suportă mediul de afaceri din cauza ei, este nevoie de mai mult. Europa are nevoie de o reformă fiscală curajoasă, care să înceapă cu reducerea la câteva a numărului uriaș de taxe, impozite, contribuții și dări parafiscale existente în fiecare țară. Dacă tot militează pentru o piață comună, cu reguli simple, de ce să nu aibă și un sistem fiscal comun simplu și eficient?

Un astfel de sistem ar avea efecte extraordinare asupra eco-nomiei. Birocrația din aparatul fiscal s-ar reduce dramatic și, odată cu ea, ar scădea cheltuielile pentru întreținerea ei. Contabilitatea între-prinderilor ar fi mult mai simplă și ar avea nevoie de mai puține situații, declarații și raportări de întocmit, de mai puțini economiști și contabili. Aparatul birocratic al întreprinderilor ar deveni mai suplu și mai puțin costisitor. Cu un sistem fiscal simplificat, evaziunea fiscală ar fi mai vizibilă și mai ușor de ținut sub control.

Dacă prin modificarea unei declarații de TVA se obțin economii de 15 miliarde de euro în întreprinderile europene, atunci beneficiile de pe urma simplificării întregului sistem fiscal ar fi de zeci de ori mai mari.

Reforma fiscală este o resursă la îndemâna Europei. Din păcate, organismelor comunitare și statale le este teamă să o folosească. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7427 secunde