EximBank - "Banca anului" pe segmentul corporate

170
EximBank -

Articole de la același autor

EximBank a fost desemnată "Banca anului" pe segmentul corporate în cadrul Galei "Financial Leaders’ Hall of Fame 2015", distincția fiind decernată pentru creșterea gradului de susținere a economiei într-o perioadă dificilă pentru piața finanțărilor corporate.

"EximBank se află acum într-un moment aparte al existenței sale, anul 2015 marcând două etape importante în dezvoltarea băncii. Pe de o parte, ne aflăm la finalul unui amplu proces de modernizare și adaptare a produselor și serviciilor oferite la standardele și practicile bancare actuale, și, mai ales la cerințele clienților. Produsele și serviciile pe care le oferă EximBank au atins standarde de calitate care ne permit să concurăm de la egal la egal cu celelalte bănci comerciale și să devenim un partener bancar preferat pentru companii. Pe de altă parte, marchează demararea procesului de asumare a unui rol amplificat în dezvoltarea economiei prin extinderea mandatului EximBank cu atribuții specifice unei bănci de dezvoltare. Este un proiect extraordinar despre care ne vom aminti peste ani, cu mândria că am fost parte a acestui proces care introduce în premieră pe piața românească un nou model de structurare de facilități financiar-bancare", a spus Paul Ichim, vicepreședintele executiv al EximBank, în cadrul galei de premiere.

Oficialul băncii a menționat că, în ceea ce privește demersurile privind preluarea atribuțiilor de bancă de dezvoltare, procesul de revizuire și actualizare a cadrului legislativ este aproape finalizat și și-a exprimat convingerea că EximBank va avea complet operațională această zonă de business în prima parte a anul viitor.

EximBank este o instituție specializată care se implică activ în susținerea și promovarea mediului de afaceri românesc. Instrumentele sale financiare specifice de finanțare, garantare și asigurare, alături de cele de trezorerie, cash management și trade finance, pot fi accesate de orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacții internaționale, ori se adresează numai pieței interne.

La finele lunii septembrie, EximBank înregistra un profit net de 55 mil. lei, cu 58% peste nivelul din primele nouă luni din 2014, și active cu 16% peste valoarea de la finele lui septembrie 2014, pe fondul dinamicii ascendente a activității de creditare. De asemenea, ca urmare a eforturilor de îmbunătățire a calității portofoliului de credite, banca a raportat la sfârșitul lunii septembrie o rată a creditelor neperformante de 3,3%, mult sub media sistemului bancar, de aproape 13%.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 27 Octombrie 2015
Stire din Economie : Depozitele bancare sunt în creștere
Joi, 01 Octombrie 2015
Stire din Economie : Leul atacă pe toate fronturile
Pagina a fost generata in 0.4764 secunde