Fiscalitatea în activitățile necalificate, temporare se reduce de 4,2 ori

Piața forței de muncă din România se caracterizează printr-un grad înalt al evazionismului. Oficial, la cei 4,5 milioane de lucrători înregistrați și fiscalizați se adaugă aproape 1,7 milioane de lucrători la negru. Probabil că, în realitate, lucrurile stau mai rău.

Legea pentru reglementarea raporturilor de muncă ale zilierilor, recent aprobată de către Parlamentul României, are menirea de a aduce în zona fiscalizată forța de muncă temporară, necalificată din agricultură, construcții, turism, serviciile portuare, de curierat, serviciile casnice și altele.
Apariția legii echivalează cu o adevărată revoluție pe piața muncii. Folosirea zilierilor necesită incomparabil mai puțină birocrație decât în cazul lucrătorilor angajați cu contract de muncă, iar fiscalitatea este extrem de redusă.
Când se lucrează cu zilieri, singurul impozit datorat statului este cota de 16% aplicată venitului net al lucrătorului, impozit care se achită de către angajator.
În schimb, pentru angajații cu contract de muncă, se plătesc o mulțime de impozite și contribuții aferente salariului:
l impozit pe venit (achitat de anga-jat, care se deduce după scăderea tuturor contribuțiilor aferente salariului brut) = 16%;
l contribuția la fondul asigurărilor sociale = 9,5% (reținută salariatului) plus 18% (reținută angajatorului);
l contribuția la fondul asigurărilor de sănătate = 5,5% (reținută salariatului) plus 5,2% (reținută angajatorului);
l contribuția pentru concedii medicale și indemnizații = 0,85% (reținută angajatorului);
l contribuția la fondul de șomaj = 0,5% (reținută salariatului) plus 0,5% (reținută angajatorului);
l contribuția la fondul de garantare a salariului = 0,25% (reținută angajatorului);
l contribuția pentru accidente de muncă și boli profesionale = între 0,4% și 2%, în funcție de codul CAEN al unității, deci de specificul activității (reținută angajatorului);
l comisionul achitat la Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru administrarea carnetului de muncă = 0,25% (reținut angajatorului).
Singurul beneficiu acordat de stat pentru angajatul cu contract de muncă este o deducere de minimum 250 de lei la calculul impozitului pe venit.
Să luăm un exemplu. Dintr-un salariu brut de 1.000 de lei, angajatul primește net 749,8 lei, iar restul de 250,2 lei este oprit de companie și virat la bugetele și fondurile statului. Aferent salariului brut de 1.000 de lei, compania trebuie să achite la bugetele și fondurile statului partea sa de contribuții, în sumă totală de 254,5 lei.
Trăgând linie și adunând, pentru salariul net de 749,8 lei pe care îl încasează angajatul, societatea comercială trebuie să vireze la stat, atât în contul său, cât și al persoanei, suma de 504,7 lei.
Rezultă că efortul financiar al companiei pentru achitarea acestor dări reprezintă 67,31% din salariul net. Altfel spus, pentru fiecare 100 de lei pe care o primește angajatul în mână, angajatorul trebuie să achite 67,31 lei la stat. Suma este uriașă! În plus, toate aceste dări presupun foarte multe hârtii, birocrație, muncă, deci alte costuri.
În cazul zilierilor, la suma netă de 100 de lei plătită lucrătorului, angajatorul achită doar un impozit de 16 lei. După cum se vede, diferența între lucrul cu contract de muncă și cel cu zilieri este uriașă - 51,31 lei la fiecare sută de lei încasată de lucrător. Noua lege reduce de 4,2 ori fiscalitatea aferentă.