Grindeanu, referitor la mandatul şefului ANRE: "Poate punem un specialist mai bun"

253
Grindeanu, referitor la mandatul şefului ANRE:

Articole recomandate

Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă organizată în staţiunea Olimp, referitor la susţinerea lui Dumitru Chiriţă la şefia ANRE, că în partid nu s-a luat încă o decizie, prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu adăugând că „poate punem un specialist mai bun”.

„Este o decizie care aparţine PSD-ului, care în mod cert va fi luată într-un cadru organizat de către PSD, într-o structură de conducere. Încă nu a fost ..., cel puţin din câte ştiu eu, nu a fost luat acest subiect în discuţie”, a spus Mihai Tudose, întrebat dacă în condiţiile în care peste o lună expiră mandatul şefului ANRE, Dumitru Chiriţă, PSD îl va susţine pentru un nou mandat la şefia instituţiei.


Sorin Grindeanu l-a completat pe Tudose, adăugând că poate va fi schimbat din funcţie reprezentantul actual al ANRE.

„Poate punem un specialist mai bun. O să vedem şi vă vom comunica”, a afirmat prim-vicepreşedintele PSD, viceprim-ministru şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă are ceva de reproşat lui Dumitru Chiriţă, Grindeanu a răspuns: „Nu, eu nu, chiar nu vreau să ating acest subiect, m-am ţinut în toate aceste luni destul de departe”.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2865 secunde