Concurs Industria navală e condamnată să facă investiții

627

Articole de la același autor

Industria navală mondială trebuie să facă față unei conjuncturi extrem de complicate. Comenzile de nave noi au depășit de patru – cinci ori capacitățile de producție existente în întreaga lume. Armatorii sunt nevoiți să stea la coadă, la porțile șantierelor navale, noii sosiți fiind programați pentru anii 2012 – 2013.

Pentru a profita de conjunctura extrem de favorabilă, unele șantiere navale au renunțat la activitatea de reparații nave, concentrându-se pe construcții. Altele, își extind capacitățile de producție pe vechile locații sau chiar pe alte noi. În ultimii cinci ani, au apărut numeroase șantiere navale construite de la firul ierbii. Dacă s-ar realiza un top al investițiilor de acest gen, el ar fi dominat autoritar de China.
Ținta principală a investițiilor rămâne creșterea productivității muncii. Șantierele navale sunt nevoite să învingă mai întâi timpul, pentru a putea tranșa competiția dintre ele. Câștigă cele care au ciclul de fabricație cel mai scurt, care au un consum de muncă vie mai mic pe kilogramul de metal prelucrat, care folosesc un număr redus de lucrători pentru a produce mai multe nave, într-un timp mai scurt.
Pe de altă parte, industria navală se confruntă cu forțe adverse. Prețul metalului a crescut cu peste 70% din noiembrie 2007 până în prezent. Costurile energetice se umflă cu fiecare zi. Deprecierea dolarului în raport cu celelalte monede este defavorabilă șantierelor navale din Europa și Asia. La acestea se adaugă deficitul tot mai mare de lucrători calificați, care a făcut să crească prețul forței de muncă. Toți acești factori negativi erodează atât de puternic profitul șantierelor navale, încât unele dintre ele au ajuns să producă în pierdere.
Prin specificul ei (contracte încheiate cu mult timp înainte de începerea fabricației și cicluri de producție lungi), industria navală este unul dintre sectoarele economice cele mai vulnerabile la crizele de pe piețele de capital și valutare, ale materiilor prime și energiei, a forței de muncă.
Ce trebuie făcut în fața acestor amenințări? Răspunsul pare a fi unul singur: să investești! Noile tehnologii sunt cheia universală pentru economia de forță de muncă, de curent electric și gaze, de materiale, de timp.
Șantierul Naval Constanța a făcut un salt tehnologic de aproape jumătate de secol în doar șase ani, printr-un amplu program de investiții ce a depășit suma de 12 milioane de euro, în 2007. De la privatizarea în septembrie 2002 și până în prezent, el a trecut de la tehnica specifică anilor ´60 la cea a mileniului III.
Anul 2008 este, de asemenea, bogat în investiții, afirmă directorul cu logistica Asan Modin. În prezent, se află în fază de montaj noua mașină de debitat cu plasmă, cu două portaluri, tip ESAB. Spre deosebire de suratele mai vechi, existente în șantier, aceasta execută, în afară de debitare, operațiunile de șanfrenare a tablelor și de marcaj. Productivitatea este superioară nu doar prin viteza sporită, de 6 m pe minut, la table cu grosimi de 25 mm, ci și prin înlocuirea forței de muncă necesare pentru celelalte operațiuni executate, precum și prin eliminarea unor operațiuni de manipulare și transport.
În curând, urmează să intre în exploatarea șantierului naval un autotransportor tip Kamag, de 430 tone, pentru blocsecții. În luna august va fi adusă și noua mașină de îndoit țevi, fabricată de Trans Fluid Germania. Aceasta poate prelucra țevi cu diametrul de 168 – 170 mm, executând îndoirea în diverse unghiuri. Valoarea acestor investiții se apropie de 2 milioane de euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0067 secunde