l Directorul general al Alro Slatina, Gheorghe Dobra, a anunţat, la festivitatea dedicată împlinirii a 58 de ani de la turnarea primei şarje de aluminiu la fabrica din municipiul Slatina, că pentru următorii cinci ani compania are un plan de investiţii de 250 de milioane de dolari. Totodată, a fost inaugurată o investiţie în valoare de 11 milioane lei în tehnologie şi protecţia mediului la unitatea sa de Eco-Reciclare din Slatina, cu ajutorul căreia capacitatea de producţie va atinge din nou nivelul de dinainte de criză.
l Producţiile de lână şi de ouă au crescut, în anul 2022 faţă de anul precedent, iar producţia de lapte a scăzut, informează Institutul Naţional de Statistică. Astfel, producţia de lână a urcat, anul trecut, la 24.191 de tone, faţă de 23.453 de tone în 2021, reprezentând o creştere de 3,15% sau 738 de tone. Producţia de ouă a ajuns la 6,005 milioane de bucăţi, în creştere cu 68.000 de bucăţi faţă de anul anterior.
l Termenele de emitere a certificatelor de urbanism şi a avizelor au fost reduse la cinci zile pentru proiectele de infrastructură de transport, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă pentru dezvoltarea mai rapidă a reţelei transeuropene de transport, adoptate, vineri, 30 iunie, de Guvern.
„Actul normativ va contribui la creşterea capacităţii administrative a beneficiarilor proiectelor de infrastructură de transport în România şi la eliminarea blocajelor care apar în etapele de pregătire a proiectelor", a explicat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.